Dumbrăveni, fost oraș armenesc, se află la 2 kilometri de Hoghilag și la mijlocul distanței între Mediaș și Sighișoara. Localitatea s-a numit în trecut Elisabetopolis. Am ajuns în el din „întâmplare”, atunci când, în Hoghilag, întrebam pe cei ce aveau deschis magazinul la baza turnului de slănină, ce am mai putea face in zonă. Auzind că ne îndreptăm către Mediaș, ne-au sfătuit să nu ieșim pe drumul principal, ci să continuam prin Hoghilag, că imediat se află orașul Dumbrăveni și cu siguranță nu o să ne pară rău dacă îl vizităm. Așa a fost.
Dumbrăveni
În secolul XVIII în Dumbrăveni trăiau 3000 de familii armenești. Armenii sunt amintiți în Dumbrăveni pe la sfârșitul anilor 1600, colonizați pe timpul lui Mihai Apafi I. Aveau nenumărate privilegii, printre care amintim: puteau alege primar, puteau fi judecați de proprii ofițeri. Armenii erau buni comercianți, făceau negoț cu vinuri, cu vite, cu stofe, vânzând toate aceste mărfuri în târgurile ce le organizau.Fiind un oraș regal, unde accesul era acceptat după trecerea a 4 vămi, beneficiind mult timp de scutiri de taxe, ceea ce a permis să se dezvolte foarte mult.
În 1971, în centrul orașului, s-a descoperit un bordei cu o vechime de 3000 de ani, în care s-a găsit un vas de lut ce conținea boabe de grâu carbonizate. Foarte multe date despre prezența umană pe aceste meleaguri le găsiți dacă accesați site-ul orașului la https://www.primariadumbraveni.ro/
Tot aici, în timpul revoluției din 1848, a poposit pentru 3 zile marele poet revoluționar Sándor Petőfi. Ștefan, de câte ori apare numele lui, glumește și îmi zice:
– Prietenul tău a trecut și pe aici.
Pe viitor poate am să îmi aloc un timp să scriu și despre el.
Biserica armeano-catolică „Sf. Elisabeta”
Comunitatea armenilor din Dumbrăveni, a construit biserica Sf. Elisabeta începând cu anul 1766. Statuile de la exterior îi înfățișează pe apostolii Petru și Pavel.
Biserica este foarte mare și de aceea are rang de catedrală.Cea mai mare biserică armenească construită până în secolul XX în afara Armeniei, fiind ulterior depășită de o biserică construită în Ierusalim. Este o biserică unică în România având 7 altare.
Biserica inițial a avut două turnuri dar în 1927, unul a fost distrus în urma unei furtuni și a prăbușirii acoperișului și nu a mai fost reconstruit. Deși la exterior biserica nu arată foarte bine, interiorul îți taie răsuflarea.
Din păcate orga bisericii, impresionantă, nu mai funcționează. Costurile ce se ridică pentru a se repara, se compară cu renovarea întregii biserici. Aceste informații sunt luate din ziarele locale, cu mențiunea și promisiunea, în scris, că această renovare va fi posibilă începând cu 2025. Iată că, până când am ajuns noi în Iulie 2025, biserica era în același stadiu de degradare.
Acustica bisericii este fenomenală, astfel că aici se țin deseori concerte. La unul din ele ne-am nimerit și noi. Lume multă pe scări, muzică puternică din interior, ne-au făcut să grăbim pasul pentru a vedea ce se întâmplă. Am rămas surprinși să vedem ansamblu de percuție și tobe într-o biserică, multă lume adunată și emoție cât nu se poate tasta. Mi-am pornit imediat telefonul, pentru a păstra o bucățică de concert pentru blogul nostru, sacrificând calitatea, în timp ce Ștefan mă bombănea „că dau cu filmarea de toți pereții și mă uit după avioane”.
De fapt, nimerisem la festivalul ICon Arts, unul din cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice. La fel cum în urmă cu o lună, participasem la festivitatea de absolvire a liceenilor de la “Dinu Lipatti”, în incinta Ateneului Roman, așa ne-am potrivit și acum, la festivitatea de absolvire a Masterclasului de canto, violoncel, flaut, percuție și chitară. Emoțiile părinților, profesorilor și absolvenților le-am trăit intens alături de ei. Lacrimile mi-au țâșnit, de parcă în biserică cânta un cunoscut de-al meu.
În momentul când au început aplauzele, ovațiile și toată lumea s-a ridicat în picioare, nasul a început să-mi curgă și ochii mi s-au încețoșat brusc. Am rămas fără cuvinte!
La intrarea în biserică, o doamnă asculta concertul, însoțită de patrupedul ei. Stăteau cuminți ascultând acordurile de chitară, alături de noi toți. Mă gândeam atunci?! Ce s-ar fi petrecut la ortodocși dacă cineva ar fi adus un cățel în curtea bisericii, darămite-n interiorul ei. Prin asta mi s-a arătat încă o dată deschiderea Ardealului către tot: cultură, spiritualitate, respect și iubire. O altă lume!!!
Tragedia din Dumbrăveni
Ultimul preot care a slujit la Biserica armeano-catolică din Dumbrăveni a fost Francisc Diarian, doctor în teologie la Roma și vorbitor fluent a 11 limbi străine. Arestat în 1957 împreună cu părintele François de la Capela Franceză, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, însă eliberat în 1964 și revenit în slujire la Dumbrăveni. Destinul său s-a încheiat tragic în martie 1990, când a fost ucis mișelește de doi agresori țigani, unul fiind minor, care i-au zdrobit degetele, i-au pus un căluș în gură și l-au înjunghiat pe la spate.
Castelul Apafi Gergely
Lângă biserică se află castelul Apafi, care a avut 42 de camere, fiind în prezent în stare avansată de deteriorare. Poți parcurge sălile lui goale doar cu ajutorul unui tur virtual.
Castelul a aparținut familiei Apafi, o veche familie nobiliară din Transilvania, din care a provenit principele Mihai Apafi I, domnitor al principatului între 1662 și 1690.
Castelul Apafi a avut mai multe funcționalități: sediul primăriei, sediul taxelor și impozitelor, tribunal regal și în final cămin de fete.
Apafi I era un om supus viciilor, putând să bea o damigeană de vin odată fără să se îmbete. După o beție năstrușnică, în momentul când își dădea căciula jos de pe cap, se vedeau aburii alcoolului cum se urcau înspre firele de păr.
A fost căsătorit cu Ana, o nobilă maghiară, care a dat prima carte de bucate cu o mie de rețete în limba maghiară din Transilvania. Dumbrăveni, neoficial, se numea în trecut „Satul Câinilor”, deoarece prințul era mare pasionat de vânătoare și creștea nenumărați câini. O altă pasiune a lui era cea a orologiilor, având o adevărată colecție, la acea vreme, de care aveau grijă vestiți meșteri ceasornicari.
Copiii au murit la vârste fragede, singurul moștenitor fiind Mihai Apafi II. Întrucât moartea era foarte prezentă în această familie, ei au început să creadă în vrăji și farmece. Mihai Apafi II nu a avut moștenitori, astfel că acest castel a fost vândut, având de atunci până acum mai mulți proprietari.
Apafi II a devenit principe al Transilvaniei după decesul tatălui său, la doar 13 ani. După moartea lui Apafi II, castelul familiei Apafi a intrat în proprietatea imperiului Habsburgic, apoi în proprietatea comunității armenilor.
În Dumbrăveni nici una din comunități, românească, maghiară și ce a mai rămas din cea armenească, nu a făcut nimic de-a lungul anilor pentru salvarea acestui castel, turiștii rămânând doar cu trecerea și bifarea localității datorită catedralei și, cum a fost în cazul nostru, vizitarea comunei Hoghilag.
Castelul ni s-ar fi deschis, însă cel ce avea cheile participa la festivalul ICon Arts Transilvania ce se ținea în catedrală. Informația mi-a fost parvenită de la “băieții din parc”, roșii ca racii abia fierți, dornici de aventuri cu turiști pentru câțiva leuți.
Un oraș care merită vizitat și mă întreb cum vizitează unii turiști Sighișoara și împrejurimile în doar 2 zile, căci noi am petrecut doar în Dumbrăveni aproape o zi, fără să ne plictisim și fără să îi descoperim toate secretele.
