Ne povesteau domnii de la pensiune cum vin turiștii, plătesc patru zile, stau două și aleg să plece că se plictisesc în Sighișoara. Noi nu întelegem asta, pentru că oricât ne-am străduii, să vizităm pe rapid un loc, tot nu ne iese.
Păi, doar până să citești câteva panouri și tragi un ochi în jur la exponate, într-un muzeu… Imediat au trecut 2 -3 ore. Dacă suntem într-unul mai complex, pierdem o zi întreagă. Mă bucur că Ștefan nu mă zorește și ne comportăm amândoi ca niște babe curioase.
În Hoghilag am ajuns din Sighișoara, pe drumul de Sibiu. Se află la doar șaișpe kilometrii și te abați de la drumu principal făcând undeva la dreapta.
Localitatea este mai putin cunoscută pentru biserica ei fortificată, cât pentru cultivatorii de tuberoze și festivalul închinat acestei flori, ce se ține anual, la început de August. După părerea mea, întreaga Transilvanie, este un muzeu în aer liber. În fiecare sat găsești câte o biserică fortificată și care teoretic nu te-ar mai impresiona cu nimic, eu vă sfătuiesc să mergeți sa le vedeți pe toate, fiecare având farmecul, unicitatea și povestea ei.
În astfel de vizite se exclude partea spirituală. Nu ai cum intra în nici o stare, cu trei autocare pline de turiști în spate. Și apropo: acolo unde auzi gălăgie, telefon ce urlă și oameni gesticulând, știi din start că sunt constănțeni. Unii fac să te ascunzi pe sub vreo scară de lemn, alții să bagi capul în pământ de rușine și să iți renegi originile. Optzeci la sută din cei pe care îi cunosc, nu trec granița Brașovului și în această categorie intră și cei care ajung fără oprire în Maramureș. La noi se vizitează Dubaiu și Paralia Katerinis… Mâncare bună cu 5 euro.
Dacă în celălalt articol am scris despre tuberoze, în acest articol voi lăsa câteva detalii depsre biserica fortificată din Hoghilag.
Localitatea este atestată inițial din anul 1296, fiind una dintre cele mai importante așezări săsești din regiune. Ei au fost printre primii coloniști germani ce au fost aduși în Transilvania in secolele XII – XIII, fiind la bază agricultori și meșteșugari.
Sașii din aceasta localitate, au fost foarte bogați, datorită cultivării tuberozelor, aduse din imperiul Austro-Ungar, originară ca floare din Mexic, și a viei, in zona Târnava Mare. Vița de vie a dispărut între timp, dar în literatura de specialitate este menționat soiul Fetească Regală sau popular Dăneșană de la numele localității invecinate, creată în Hoghilag.
O particularitate a sașilor este organizarea și regulile care se impuneau în comunitate. Erau obligați să se ajute între ei, la ridicarea unei case, la munci agricole sau la o înmormântare. Nerespectarea acestor reguli atrăgeau pedepse cu amenzi.
Biserica era cea mai strânsă legătură în obște. La început au fost catolici, apoi luterani ( evanghelici ).După reforma lui Luther, bisericile săsești au fost transformate în biserici evanghelice luterane. La biserică se adăposteau în caz de invazie, la biserică își țineau proviziile principale și școala tot în cadrul bisericii funcționa. Școala nu se întrerupea niciodată, nici în timpul invaziilor, era considerată sfântă. Foarte important, de prin anii 1300-1400, cam două treimi din sate aveau școală.
De pe la 14 ani, băieții intrau în frăția băieților iar fetele în organizația surorilor, ele fiind în subordinea preotului pentru baieți și în subordinea preotesei cea a surorilor. Aceste organizații aveau atribuții clare în comunitate, spre exmplu frăția facea treburi de agricultură iar surorile de ingrijire a lacașăului de cult, a cimitirului.
Biserica evanghelica din Hoghilag, datează din anul 1446 și a fost restaurată parțial și conservată de voluntarii „Ambulanței pentru monumente”, după ce 27 de ani a fost închisă. Dealungu vremii a fost supusă multor încercări, de la încendiu în anii 1702 si 1724, până la a fi lovită de trăsnet.
Când am intrat în biserică, totuși tavanul avea o urmă de deterioare iar băncuțele erau pline de găinaț de pasăre, deși se spune că acolo se țin evenimente. O ușoară nepăsare, din partea autorităților sau poate le-a scăpat. La câți turiști o vizitează și faptul că se apropia festivalul tuberozelor, biserica trebuia să arate impecabil la interior.
Biserica este foarte frumoasă prin simplitatea ei. Tonurile de “albastru-gri” îți aduc senzația de organizare și liniște.
Am contemplat în liniște imaginându-mi sașii care îi pășeau pragul, ritualurile și cântecele ce le însoțesc, apoi ieșit în curte pentru a vedea exteriorul și turnul slăninii.
Turnul slăninii are o poveste care era prezentată pe 2 foi de A4, prinse cu două cuie în zidul turnului.
Dacă găinațul din biserică mi-a atras atenția, am fost dezamăgită de prezentarea derizorie, pe 2 hartii de A4 țiplate, în contrast cu micul muzeu amenajat în Viscri, în curtea si în biserica evanghelică.
La baza turnului, pe exterior, este amenajat un mic magazin cu suveniruri si produse din tuberoze. Acolo am gasit un adolescent, ce benevol, prezenta unor turiști, povestea turnului și a slăninei.
Am tras cu urechea și așa am aflat cum sătenii, lăsau slănina în turn, marcată de obicei cu numarul casei, iar de acolo iși tăiau porția. Nimeni nu îndrăznea să ia din slănina celuilalt. Acest lucru îl făceau săptămânal, de obcei in ziua de Duminică, accesul fiind apoi restricționat până la urmatoarea Duminică. Dacă porția i se termina în timpul săptămânii, nu aveau voie să vină sa mai ia.
Să ne întoarcem de unde am plecat….
Localitatea este de vizitat, fie doar pentru a admira tuberozele, fie pentru biserica evanghelică. Orice localitate este banală și biserici sunt nenumărate, dar fiecare are povestea ei ce merită auzită și trăită. Mai ales că este la doar 16km de Sighișoara. Așa descoperi istoria locului, întâlnești oameni noi și descoperi povești.
