Odată, fotografia era magie — chipul devenea suflet prins pe hârtie
Ancăi i se făcu dor de ducă și de secuime. Atât de mult, încât, nu am avut căi de atac or obiecții și am pornit pe drumuri pentru a ajunge în secuime. Am luat minimul de bagaj ( după lungi negocieri, în care îi explicam că nu are nevoie de fierbător ori placă pentru păr ), ne-am suit în Jankulika și duși am fost spre Odorheiul Secuiesc.
Ai spune că nu ai multe de facut în Odorhei… O plimbare ici colo, o mâncare ungurească…şi cam atât… Ei bine, nu. Nu puteam să greşesc mai mult şi să vă spun de ce.
Muzeul de Fotografie Kováts
Dacă astăzi facem mii de poze cu telefonul până se umple memoria, în urmă cu 150 de ani fotografia era o treabă serioasă: te îmbrăcai cu hainele cele bune, te așezai cuminte pe scaun și te rugai să nu clipești ori să nu te apuce vreun scărpinat. Ei bine, la Odorheiu Secuiesc există un loc care păstrează exact acea atmosferă – Muzeul de Fotografie Kováts.
„Ascuns” la adresa Strada Kossuth Lajos nr. 24, prin simplul fapt că dacă nu ești atent, îl poți rata, Muzeul de Fotografie Kováts este o bijuterie, un atelier foto funcționând exclusiv cu lumină naturală, unic în Europa.
Un secol și jumătate de istorie familială
Totul a început în 1876, când Ferenczy Lukács a deschis primul atelier foto din oraș. În 1903, familia Kováts a preluat aparatura și magia, iar de atunci – patru generații mai târziu – încă mai apasă pe declanșator. Și nu, nu vorbim despre DSLR-uri, ci despre aparate vechi de peste un secol, care par mai degrabă invenții ale lui Jules Verne decât unelte de fotograf.
Am intrat timizi pe alee, urmărind semnele către muzeu. Un domn ne-a întâmpinat, aflând că este Árpád Kováts, administratorul și strănepotul lui Kovats Istvan, cel care început magia.
Anca nu a ratat momentul și l-a asaltat cu un tir de întrebări și ovații.
-Dumneavoastră ați fost la emisiunea ăăăă…? A lui Cristi Tabară ?
-Da.
-De acolo vă stiu! Da, da.. Am venit special să vizităm muzeul.
Străbunicul lui Árpád, a ajuns până zona Italiei de nord, aducând înapoi din călătoriile lui aproximativ 400 de plăci negative pe sticlă.
O colecție vie de amintiri
Am pășit într-un spațiu autentic, păstrat ca într-o capsulă a timpului. M-am trezit înconjurat de aparate foto vechi de peste o sută de ani – cutii masive din lemn, cu burdufuri și obiective mari, care încă funcționau. Arpad ne-a dus pe rând la fiecare, explicând cum fotograful de odinioară regla poziția, cum se schimba fundalul pictat cu peisaje sau interioare. Cum diferite tertipuri erau folosite, pentru a ține subiectul nemișcat, deoarece fotografiile vremii se făceau în câteva minute bune, nu ca acum.
Lumina nu venea din becuri sau blitzuri, ci era „dirijată” manual: perdelele și draperiile erau mișcate pentru a obține umbre sau lumini mai blânde, fiind astfel, probabil, unicul studio din lume la acea vreme cu lumina naturală. Mi-am imaginat cum ar fi fost să stau și eu pe scaun, nemișcat, cu privirea fixă, în timp ce fotograful ridica burduful aparatului și se ascundea sub pânza neagră.
Am întrat în următoarea camera, apoi s-a stins lumina. Era camera obscură folosită la developat.
Izul ușor înțepător al substanțelor chimice parcă încă se mai simțea. Lumina roșie difuză au creat instant atmosfera de laborator secret. Acolo ni s-a arătat tehnica de developare clasică, inclusiv de pe plăci de sticlă: cum emulsia fotosensibilă reacționează la lumină, cum placa este scufundată într-o tăviță și, aproape magic, imaginea începe să prindă contur. Întâi niște umbre, apoi detalii din ce în ce mai clare, până când chipul fotografiat devenea vizibil, ca o fantomă prinsă în materie. Abia după fixare imaginea rămânea pentru totdeauna.
Arhivă fotografica vastă în digitizare
Am ieșit din camera obscură încântați de experiența din întuneric, trecând in camera „arhivei”. Aici în Muzeul de Fotografie Kováts se află o colecție uriașă de negative pe sticlă peste 80 000, documentând peste un secol de fotografie transilvăneană de familie. Dintre acestea, o parte realizate între 1880 și 1925 au fost deja digitalizate, si expuse pentru a fi admirate, dar adevărata experiență nu se trăiește online, ci între pereții atelierului unde lumina naturală modelează încă portrete.
Dacă ajungi prin Harghita și vrei să simți cum arăta fotografia pe vremea când oamenii credeau că „poza îți fură sufletul”, treci pe la acest loc unic în Europa. Te vei întoarce acasă nu doar cu amintiri, ci cu impresia că ai făcut o scurtă călătorie în timp și cu o experiență unică.
Vă recomandăm dragi cititori să îi treceți pragul. Kováts Árpád este un ghid extraordinar care știe să spună o poveste. Contrar „legendelor urbane”, Odorheiul Secuiesc și întreg ținutul, este de vizitat, de gustat ( dar asta este alta poveste ) de simțit. Asta o confirmă și Kováts Árpád, care ne-a povestit câteva din aventurile lui la Eforie și Jurilovca!
