Cetatea Halmyris de la Murighiol – martirii Epictet și Astion și povestea lui Mihail Zahariade

Cetatea Halmyris, aflată în apropierea localității Murighiol, în județul Tulcea, este unul dintre cele mai importante situri arheologice din nordul Dobrogei. Aici se întâlnesc peste un mileniu de istorie, frontiera Imperiului Roman, începuturile creștinismului dobrogean și povestea a doi martiri ale căror oseminte au fost descoperite după aproape 1.700 de ani.

Dar Halmyris înseamnă și povestea unui om care și-a legat o bună parte din viață de cercetarea acestei cetăți: arheologul Mihail Zahariade.

Situl se află la aproximativ doi kilometri sud-est de Murighiol, la capătul estic al peninsulei Dunavăț. În Antichitate, lucrurile arătau însă diferit: Dunărea trecea mult mai aproape de cetate, iar poziția sa îi oferea o importanță strategică deosebită. Repertoriul Arheologic Național consemnează aici o locuire care începe încă din prima jumătate a mileniului I î.Hr. și continuă până în secolul al VII-lea d.Hr.

De la așezarea getică la cetatea romană Halmyris

Istoria locului este cu mult mai veche decât perioada creștină pentru care Halmyris este cunoscută astăzi.

Primele urme importante de locuire datează din secolele IV–III î.Hr., iar înaintea fortificației romane aici a existat o așezare getică. În primele secole ale erei noastre, odată cu consolidarea stăpânirii romane la Dunărea de Jos, locul a căpătat o puternică funcție militară.

La începutul secolului al II-lea a fost construită fortificația romană din piatră. Cercetările arheologice leagă construcția de militari ai legiunilor I Italica și XI Claudia. Poziția nu fusese aleasă întâmplător: Halmyris controla ultimul sector al frontierei dunărene înainte de vărsarea fluviului spre Marea Neagră.

Cetatea avea și o legătură directă cu flota romană de la Dunăre, Classis Flavia Moesica. Inscripțiile descoperite aici pomenesc un vicus classicorum – practic, o așezare a marinarilor și a oamenilor legați de activitatea flotei.

În secolele următoare, fortificația a fost distrusă și reconstruită, și-a schimbat forma și a devenit treptat mai mult decât un simplu castru militar. Au existat porți fortificate, turnuri, cazărmi, terme, locuințe și, în perioada creștină, o bazilică episcopală. Cercetările indică folosirea sitului până în secolul al VII-lea.

Epictet și Astion, martirii de la Halmyris

Cea mai cunoscută poveste legată de Cetatea Halmyris este însă cea a lui Epictet și Astion.

Epictet era un preot creștin venit din Asia Mică, iar Astion, potrivit tradiției creștine, era un tânăr provenit dintr-o familie înstărită care s-a convertit și i-a devenit ucenic.

Cei doi au ajuns în provincia romană Scythia Minor și s-au stabilit la Halmyris. Relatarea martirică vorbește despre o activitate misionară desfășurată aici timp de aproximativ 17 ani, despre vindecări și despre convertirea unor locuitori ai cetății.

În cele din urmă, cei doi au fost denunțați autorităților romane și aduși înaintea comandantului Latronianus. Au refuzat să renunțe la credința creștină și să aducă jertfe zeilor, fiind torturați și, în final, decapitați.

În tradiția Bisericii Ortodoxe Române, martiriul lor este datat la 8 iulie 290, în timpul împăratului Dioclețian.

Data nu este însă lipsită de controverse istorice. Cercetătorul Alexandru Madgearu a argumentat că evenimentul trebuie plasat în timpul marii persecuții anticreștine începute în anul 303 și propune data de 8 iulie 304. Unul dintre argumente este chiar relatarea potrivit căreia Epictet și Astion ar fi petrecut aproximativ 17 ani la Halmyris, ceea ce creează probleme cronologice pentru datarea în anul 290.

Dincolo de această discuție privind anul exact al martiriului, legătura dintre cei doi martiri și Halmyris a primit, aproape 1.700 de ani mai târziu, o confirmare arheologică excepțională.

Sfântul Andrei și martirii de la Halmyris

Când am aflat prima dată povestea lui Epictet și Astion, prima mea întrebare a fost legată de Sfântul Andrei.

Îl asociem atât de mult cu începuturile creștinismului din Dobrogea încât poate apărea firesc impresia că el ar fi cel mai vechi martir creștin al acestor meleaguri.

Diferența este însă importantă.

Potrivit tradiției creștine, Sfântul Apostol Andrei a propovăduit și în Scythia, regiune care cuprindea Dobrogea de astăzi, dar nu a fost martirizat aici. El și-a continuat călătoria și a suferit moarte martirică la Patras, în Grecia.

Epictet și Astion sunt legați direct de Halmyris atât prin relatarea martirică, cât și prin descoperirile arheologice și antropologice de aici.

Descoperirea criptei de la Halmyris

După legalizarea creștinismului, în cetate a fost construită o bazilică, iar sub altarul acesteia a fost amenajată o criptă destinată martirilor.

Apoi cetatea a intrat treptat în declin, cursul Dunării s-a modificat, iar Halmyris a fost părăsită.

Secole întregi, povestea criptei a rămas îngropată.

În anul 2000, cercetările arheologice au scos la lumină bazilica episcopală. În campania următoare avea să vină descoperirea care a făcut cunoscută Halmyris mult dincolo de lumea arheologiei.

Pe 15 august 2001, în timpul cercetărilor desfășurate de echipa de la Halmyris, au fost descoperite în cripta de sub bazilică osemintele atribuite martirilor Epictet și Astion.

Cripta nu ajunsese însă neatinsă până în epoca modernă. Studiile arheologice și antropologice arată că fusese afectată încă din Antichitate, iar osemintele nu mai erau așezate în conexiune anatomică.

Pe peretele estic au fost descoperite urmele unei inscripții grecești. Textul păstrează referiri la martiri ai lui Hristos și numele lui Astion, constituind unul dintre argumentele esențiale pentru identificarea descoperirii cu martirii cunoscuți din izvoarele creștine.

Ce au arătat analizele osemintelor

Osemintele descoperite la Halmyris au fost supuse unei analize antropologice.

Rezultatele sunt remarcabile.

Au fost identificați doi bărbați. Unul murise la aproximativ 64–67 de ani, iar celălalt avea aproximativ 30–40 de ani. Aceste vârste sunt apropiate de descrierile personajelor din relatarea martirică, unde Epictet este prezentat ca un om în vârstă, iar Astion ca un bărbat mult mai tânăr.

În cazul scheletului atribuit lui Astion, prima vertebră cervicală păstrează urmele unei tăieturi produse cu un obiect foarte ascuțit, interpretată antropologic drept dovadă a unei decapitări. Pentru celălalt schelet, lipsa primelor vertebre cervicale a făcut ca cercetătorii să considere aceeași cauză a morții drept posibilă, însă fără același nivel de dovadă osteologică directă.

Este una dintre situațiile rare în care izvoare hagiografice, arheologie și antropologie pot fi puse față în față pentru a încerca reconstruirea unui eveniment petrecut în urmă cu aproximativ 1.700 de ani.

Mihail Zahariade și o viață dedicată Halmyrisului

De istoria modernă a cetății este aproape imposibil să vorbești fără să ajungi la numele profesorului și arheologului Mihail Zahariade.

Născut în 1950, specializat în istorie și arheologie greco-romană, Mihail Zahariade a devenit unul dintre cercetătorii strâns legați de Halmyris și a coordonat cercetările sistematice desfășurate aici. A murit la 29 iulie 2020, la vârsta de 70 de ani.

Descoperirea bazilicii și a criptei martirilor avea să devină una dintre realizările importante asociate activității sale.

Poate că tocmai de aceea, pentru a înțelege Halmyris, nu este suficient să vezi numai zidurile cetății.

Trebuie să vezi și locul în care au trăit oamenii care au readus-o la lumină.

În casa profesorului Mihail Zahariade

La șase ani de la moartea profesorului, am avut ocazia să pășesc în casa din Murighiol în care Mihail Zahariade a locuit în timpul numeroaselor campanii arheologice.

Poate a fost doar imaginația mea, dar sunt spații în care simți imediat că au fost locuite altfel.

Casa unui intelectual, a unui scriitor sau a unui artist pare uneori să păstreze ceva din omul care a trăit acolo.

Casa profesorului are un aer boem. Geamurile înalte se deschid spre apă, iar interiorul comunică aproape firesc cu terasa din față.

Pe pereți sunt obiecte de artă, dar și lucruri vechi care probabil nu au o valoare materială deosebită. Tocmai amestecul acesta îi dă personalitate.

Interiorul mi-a amintit, într-un mod neașteptat, de o casă americană: bucătărie deschisă spre living, spații care curg unul în altul și un dormitor ascuns după draperii.

Și sunt cărți.

Multe cărți.

Așa cum, poate, ar trebui să existe în toate casele.

Este imposibil să nu te întrebi ce discuții trebuie să fi avut loc aici în anii în care echipe de arheologi români și străini lucrau la câțiva kilometri distanță, încercând să reconstruiască istoria unei cetăți dispărute.

Ce povești s-au spus seara, după ore petrecute în șantier?

Ce ipoteze s-au născut în încăperea aceasta?

Pe masă se află fotografia profesorului și una dintre cărțile sale în limba engleză, „The Thracians in the Roman Imperial Army”.

„Doamne!”, am exclamat atunci când am realizat cu adevărat în ce spațiu mă aflam.

Pentru câteva momente, casa, cetatea și toate numele pe care le citisem în cărți și articole nu mai păreau atât de îndepărtate.

Înapoi în Dobrogea

Atmosfera aproape „americană” a interiorului dispare însă imediat ce ieși în curte.

Stuful de pe acoperiș, masa cu băncuțe din fața casei, pomii fructiferi și iarba crescută care ascunde parțial vederea spre apă te readuc imediat în Dobrogea.

Și, într-un fel, tocmai contrastul acesta face locul atât de interesant.

La câțiva kilometri se află zidurile unui oraș locuit timp de mai bine de un mileniu. Sub altarul unei bazilici au fost descoperite osemintele unor oameni executați în Antichitate pentru credința lor. Iar într-o casă din Murighiol a trăit, vară după vară, unul dintre arheologii care au încercat să pună toate aceste fragmente laolaltă.

Cetatea Halmyris astăzi

Astăzi, Cetatea Halmyris de la Murighiol păstrează urmele mai multor epoci: așezarea antică, fortificațiile romane și romano-bizantine, porțile cetății, termele, clădirile civile și bazilica paleocreștină.

Situl arheologic are aproximativ trei hectare și este clasat ca monument istoric de importanță națională.

Fragmente din moaștele atribuite Sfinților Epictet și Astion sunt păstrate astăzi în spațiul eclezial dobrogean, iar la Halmyris s-a dezvoltat și un important loc de pelerinaj legat de memoria celor doi martiri.

Dar Halmyris merită vizitată chiar și dincolo de dimensiunea religioasă.

Este unul dintre acele locuri în care poți vedea, aproape strat peste strat, transformarea Dobrogei: de la comunitățile preromane la Imperiul Roman, de la frontieră militară la oraș, de la lumea păgână la creștinismul timpuriu și, în cele din urmă, de la cetate la ruină.

O zi la Murighiol transformată într-o călătorie prin 2.000 de ani de istorie

Am început cu ruinele unei cetăți romane.

Am continuat cu povestea lui Epictet și Astion, cu bazilica și cripta descoperită după aproape 1.700 de ani.

Am ajuns apoi la mănăstire și, în final, într-o casă din Murighiol în care unul dintre oamenii care au dedicat zeci de ani cercetării Halmyrisului și-a petrecut verile.

Trecerea de la zidurile romane la lumea creștină și apoi la casa profesorului Mihail Zahariade a transformat o zi obișnuită la Murighiol într-o veritabilă expediție prin istoria Dobrogei.

Și nu a fost doar impresia mea.

A fost sentimentul cu care a rămas întregul grup.