M-am gândit inițial că n-aș avea ce să scriu mare lucru despre micul oraș de la Dunăre, Hârșova. Însă comentariile cu sutele, care au venit în doar 24 de ore, m-au convins să deschid laptopul și să tastez câteva impresii. La Hârșova am ajuns pentru Cetatea Carsium, dar ei îi vom aloca povestea într-o altă zi.
Indiferent unde te naști, într-un palat sau într-un bordei, la țară sau la oraș, locul nașterii și al copilăriei te va marca, indiferent unde te duce viața. De aceea avem și vorba aceea din popor, atât de cunoscută: „Te trage ața!”.
Odată cu postarea noastră despre Hârșova, ne-au scris, cu atât de mult dor, cei pe care viața i-a împrăștiat în diferite locuri; iar imaginea blocului din centru, cu reclama veche, a stârnit emoții și a dat frâu liber sentimentelor și cuvintelor. Puțini sunt aceia care pleacă fără urmă de regret sau de iubire de pământ, de loc. Și eu, toată viața, mi-am dorit să plec, dar lașitatea, teama sau frica de necunoscut m-au determinat să ramân.
Hârșova se află la aproximativ 85 km de Constanța, astfel că în mai puțin de o oră ajungi la destinație. Plus sau minus câteva minute în care încetinești mașina, pentru că este păcat, în luna lui floral, să nu imortalizezi câmpul cu răpiță, verdele crud al grâului sau eolienele jucăușe ale Dobrogei.
Hârșova are o istorie de 7.000 de ani, fiind locuită încă din perioada neolitică. Pe malul Dunării se înalță un tell de 12 metri. „Tell” este un termen utilizat de către arheologi pentru a desemna o movilă artificială, realizată în urma acumulării vestigiilor locuirilor umane succesive. Studiile arheologice au identificat aici o comunitate umană care s-a ocupat cu vânătoarea, pescuitul, agricultura și creșterea animalelor.
Ulterior, în Antichitate, localitatea s-a dezvoltat datorită legăturilor strânse cu cetățile Tomis și Histria. În a doua jumătate a secolului I d.Hr., romanii au ridicat aici fortificația Carsium.
Deși o falsă etimologie susține că numele de Harsova ar însemna „vadul hoților” (hîrsîz-ova), documentele istorice și hărțile germane o demontează. Exista si o poveste legata de numele localitatii, lansata de un celebrul calator Evliya Celebi, din imperiul otoman. Se spune ca la cucerirea cetății, apărătorii s-au îmbrăcat în piei de urs pentru a-i înfricoșa pe otomani, determinându-l pe sultan să strige: „Odovan hîrs geliyor!” („Vine ursul din câmpie!”), pecetluind astfel, de-a lungul secolelor, numele orașului.
Tot Evliya Çelebi, în 1651, descria orașul cu 1.600 de case, geamii, băi publice, o piață, un zid care apăra orașul și o cetate cu o lungime de 3.000 de picioare.
Acest celebru călător otoman, pe la 1600, a explorat și Banatul sau Transilvania, lăsând mărturii prețioase despre orașe precum Timișoara, Turda, Beiuș și Cluj.
În secolul al XVIII-lea sosesc în Hârșova primii coloniști români, păstori transilvăneni, care construiesc orașul modern. La mijlocul secolului al XIX-lea aceștia aveau chiar o biserică, Sfântul Nicolae. De atunci, imaginea așezării s-a schimbat mult. Orașul gravita în jurul Dunării și al portului, unde se aflau numeroase magazine, depozite și bănci, iar pe deal s-a construit o școală.
La școala de pe deal am ajuns și noi, iar surpriza a fost de-a dreptul uriașă: am găsit-o complet renovată prin fonduri europene. Recunosc că, în urmă cu câțiva ani, o privisem cu strângere de inimă și cu milă. Pe atunci, părea aproape imposibil ca un orășel de pe malul Dunării să găsească resursele necesare pentru a salva o asemenea bijuterie arhitecturală.
Ridicată în anul 1902 în stilul inconfundabil al epocii Regelui Carol I, clădirea se remarcă imediat prin fațada elegantă din cărămidă roșie și arcadele geometrice care încadrează ferestrele. Clădirea școlii a fost proiectată după planurile inginerului Anghel Saligny, fiind una din foarte puținele de acest gen concepute de acesta. Școala din Hârșova a funcționat aici începând cu anul 1902, în incinta ei fiind deschis, din 1904, și un muzeu regional de antichități. Acest muzeu a fost inaugurat oficial de către Regele Carol I și Regina Elisabeta, la 1 mai 1904.
Valoarea inestimabilă a vestigiilor scoase la lumină în zona Hârșovei a atras rapid atenția lumii științifice internaționale. Muzeul de antichități din localitate a devenit o țintă pentru marii cercetători ai vremii, printre care s-a numărat și Sir George Hill, directorul de mai târziu al celebrului British Museum din Londra.
Fosta școală, dupa reabilitare, va deveni muzeul orașului și va cuprinde cele mai importante artefacte arheologice, documente, monede, alte valori importante de patrimoniu.
Lângă școală se află Casa Directorului, și ea în curs de renovare.
Nu poți să vorbești de Hârșova, Carsium sau de școala din deal fără să pomenești nume importante care au trecut pe aici. Un nume cu o rezonanță mare este Ioan Cotovu, născut la Ismail, în Basarabia. Acest dascăl a sosit la Hârșova în ianuarie 1879, fiind numit primul director al școlii românești din localitate, imediat după revenirea Dobrogei la patria-mamă.
Nu pot trece mai departe fără să împărtășesc cu voi această statistică ce, personal, mi s-a părut mai mult decât importantă pentru oraș și pentru întreaga Dobroge.
Astfel, școala de băieți înființată în luna ianuarie 1879, cu un efectiv de 50 de elevi, ajunge în anul următor la un efectiv de 60 de elevi. Acesteia i se adaugă școala de fete, întemeiată în luna martie 1879, cu un efectiv de 38 de eleve într-o clasă, care în anul următor ajunge la 46 de eleve. Cu cei 106 elevi (60 de băieți și 46 de fete) înmatriculați la sfârșitul semestrului I al anului școlar 1879–1880, Hârșova se plasează pe locul trei, după Ostrov (cu 198 de elevi) și Tulcea (cu 159), dar cu mult înaintea Constanței, care avea abia 77 de elevi (58 de băieți și 19 fete).
Recunosc că, dacă nu aș fi vizitat Hârșova, nu m-aş fi apucat niciodată să caut aceste documente și să descopăr o asemenea istorie. Pentru mine, ca vizitator, a fost o adevărată revelație să aflu că acest oraș de pe malul Dunării devansa Constanța și la capitolul educație în Dobrogea.
Pe lângă şcoala primară din Hârşova, Ioan Cotovu înfiinţează cea dintâi bibliotecă din Dobrogea, pe care o îmbogăţeşte cu cărţile aduse de el din Ismail.
Comunitatea musulmană din Hârșova era reticentă față de școlile publice românești, preferându-le pe cele axate strict pe religie. În acest context, marele merit al lui Ioan Cotovu a fost acela de a convinge comunitatea locală să își îndrume copiii către învățământul public. Astfel, în anul 1881, el reușește să integreze și primii șapte elevi musulmani.
Ioan Cotovu a avut doi fii, Brutus Cotovu, important etnograf, folclorist, director al Şcolii primare din Tulcea, şi Vasile Cotovu, învăţător şi întemeietor al Muzeului de Antichităţi din Hârşova. Acesta din urmă a preluat ștafeta de la tatăl său și a condus școala din Hârșova timp de 40 de ani, devenind o adevărată instituție în sine. El a fost cel care a transformat visul tatălui său în realitate, fiind mentor pentru zeci de generații.
Aș putea scrie pagini întregi, inspirată din informațiile culese din biblioteca online, despre familia Cotovu, despre fiii, soțiile și nepoții acestora. În anii ce au urmat, toți au fost oameni importanți pentru Dobrogea și nu numai. Articolul nu este dedicat exclusiv lor, așa că mă voi opri aici. Însă, dacă această familie v-a stârnit interesul, există nenumărate articole pe internet capabile să vă satisfacă curiozitatea și să vă ofere un ansamblu al personalităților atât de importante care au trăit pe aceste meleaguri.
O altă personalitate pe care am descoperit că are legătură cu Hârșova este chiar Duiliu Zamfirescu. El a fost numit supleant de ocol la judecătoria din localitate, ceea ce reprezenta prima treaptă în magistratură, o poziție de debut înainte de numirea ca procuror sau judecător definitiv.
Dacă familia Cotovu aparține trecutului și ar trebui să fie un motiv de profundă mândrie pentru orice hârșovean, iată că prezentul ne-a adus în prim-plan un „om” despre care am tot auzit vorbindu-se pe buzele celor doi localnici cu care am luat contact în oraș.
Când am pășit în perimetrul Cetății Carsium, doamna de la bilete ni l-a adus imediat în atenție pe acest „domn profesor”. Am aflat că „domn profesor” s-a luptat enorm pentru soarta acestei cetăți. Mai mult decât atât, din proprii bani, domnul profesor a achiziționat sistemele de ghid audio (acele boxe care îți sunt înmânate la intrare). A făcut acest gest din dorința pură de a-ți oferi o poveste, astfel încât să nu te plimbi ca la Histria, complet degeaba, privind doar niște simple „pietre”.
Mai târziu, când am ajuns în dreptul școlii monumentale pentru a o fotografia, cel care păstra cheile clădirii ne-a pomenit, la rândul lui, de aceeași personalitate:
– Dacă vreți să vedeți ce este înăuntru, sunați-l pe domnul profesor!
În acel moment, am tras o concluzie fascinantă: acest spațiu marcat de timp pare să graviteze, în jurul „domnilor profesori”. Folosesc această repetiție în mod intenționat, fiindcă am înțeles că acesta este modul simplu și plin de recunoștință prin care Hârșova își respectă adevăratele personalități. Este emoționant să vezi cum, spiritul vechilor dascăli nu a dispărut ci s-a transferat în povestea acestui profesor contemporan.
N-am să-i pomenesc numele, deși l-am aflat ulterior citind despre localitate. Mi se pare mult mai înălțător ca un om să fie recunoscut pretutindeni simplu, ca „domn profesor”, iar când mergi la Hârșova să-l recunoști sau pomenești exact prin acest titlu.
În zilele noastre, Hârșova nu mai este, o localitate cu un circuit turistic intens, deși are un potențial uriaș să devină. Astăzi, ea este cunoscută publicului larg mai degrabă prin prisma Cetății Carsium și este foarte bine că se întâmplă asta. Mulți români au auzit de Carsium, îi cunosc faima istorică, și abia apoi întreabă curioși:
-Dar în ce localitate se află?
Pot spune că mini-excursia noastră la cetate, la școală și la geamie ar fi fost completă dacă ar fi inclus și un popas la faimoasele Canarale din Hârșova sau la băile sulfuroase „Puturoasa”. Însă, localitatea fiind atât de aproape de casă, am considerat că ne vom întoarce cu siguranță atunci când zona va fi animată de rulote și de oameni, fără să grăbim pasul. Vremea se anunța schimbătoare în acea zi de sâmbătă, așa că am decis să purcedem spre casă înainte să ne prindă vreo viitură pe drumurile dobrogene.
Dragi hârșoveni, aveți toate motivele din lume să fiți extrem de mândri de trecutul vostru! Această moștenire culturală extraordinară merită respectată și strigată în gura mare, pentru că lecția pe care Hârșova a dat-o istoriei este o poveste care m-a cucerit definitiv și pe mine.
Va continua….
