Am plecat din Constanța spre Brașov, într-o zi de joi, cu început de ninsoare neserioasă, invitați fiind la evenimentul „Mame pentru mame”, realizat de Alina Ursu, un nume pe care mulți în România îl cunosc și care, înainte de toate, este femeie, mamă și un munte de ambiție, putere și determinare, așa cum rar îți este dat să vezi.
Alina, sau Vrăjitoarea Urbană, a avut curajul să-și spună povestea într-o carte care se numește simplu: „Într-o zi voi fi mare”. De o lună de zile, mă învârt în jurul unei foi de A4, mai rod și capacul pixului, încercând să scriu despre ea… însă parcă tot îmi cer timp pentru a așeza cuvintele potrivite, cele pe care le merită. Sincer, este mult mai ușor să scrii un text pentru o lucrare sau o prezentare superficială decât pentru ceva care ți s-a așezat în minte și în suflet.
Cuvântul „minunat” este folosit prea des în ultima perioadă și încerc să-l evit cât pot. Minunat a devenit aproape banal. Așa că nu o să-l folosesc. Deocamdată pot spune doar atât: este cea mai bună carte motivațională din România și promit că, într-o zi, pixul sau tastatura vor lăsa o dâră de culoare despre „Într-o zi voi fi mare”.
Nu știu dacă în Constanța se organizează astfel de evenimente, pentru că nu am luat parte la ele, dar asta nu înseamnă că nu există. Și, dacă nu sunt, cred că ar fi nevoie de ele.
„Mame pentru mame” a fost un eveniment public, gratuit, creat pentru femeile și mamele care au nevoie de inspirație și sprijin, în special din Brașov. Invitatele nu au fost speakeri obișnuiți cu aplauze și reflectoare, sau familiarizate cu scena ci femei și mame ca oricare dintre noi. Au venit în fața celor prezenți și au vorbit despre experiențele lor, iar apoi, odată coborâte, au devenit, la rândul lor, parte din public, inspirate și încurajate de alte femei. Și ce poate fi mai puternic decât că înțelegerea, respectul și aprecierea să fie văzute, simțite și transmise de la o femeie către alta.
Aici s-a spulberat, fără prea multe explicații, ideea că „eu mă înțeleg mai bine cu bărbații decât cu femeile”. Pentru că aici au fost doar femei. Și, mai ales, mame pentru mame.
La eveniment, au urcat pe scenă, rând pe rând, nouă femei. Pentru unele, emoțiile nu s-au simțit doar în vocea tremurată, ci au ajuns până la lacrimi.
Una dintre mame a ales să transforme durerea în ceva bun. După accidentarea fiului ei, a început să renoveze un parc și să picteze saloanele din spitalele de stat, ca să fie, într-un fel, acolo pentru alte mame cu un gest, cu o culoare, cu puțină alinare.
O altă mamă, din zona educației, vorbea despre copiii care vin din familii cu puține resurse și despre cât de important este să li se arate un drum. Îi încurajează să urmeze o școală profesională, mai ales că, de multe ori, ei sunt cei care semnează în locul mamelor și duc singuri greul relației cu școala. Iar pentru unii dintre ei, alegerea unei meserii a fost începutul: au intrat devreme în câmpul muncii, au devenit antreprenori și, mai târziu, și-au continuat studiile până la liceu și facultate.
Printre femeile care au urcat pe scenă s-a aflat și Monica Cornea, realizatoare a unei emisiuni dedicate persoanelor de etnie romă. A vorbit simplu, cu blandețe, despre femeile pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului. Mame care cresc copii în condiții dificile, dar care nu renunță. Femei care, dincolo de etichete și prejudecăți, găsesc puterea să meargă mai departe, zi de zi.
Toate femeile au împărtășit povești din viața reală, momente în care au greșit sau au fost depășite de situație. S-a vorbit despre oboseală, teamă și nesiguranță, dar și despre sprijinul venit, la timp, din partea altor femei și mame.
După toate aceste povești, a venit și momentul Alinei Ursu. În sală s-a lăsat o liniște diferită, ca și cum fiecare dintre noi se întreba, în gând, cu ce ar mai putea să ne surprindă.
S-a așezat pe jos, cu fața acoperită de păr. Nu a fost nevoie să spună nimic. Am dedus că urmează să-și spună și să-și retrăiască povestea. Pe fundal, se auzea vocea Alinei, citind din cartea „Într-o zi voi fi mare”, iar peste ea sunetul metalic al monedelor: cling, cling, cling…
A ridicat ușor privirea, însă capul îi rămăsese aplecat, iar fața încă acoperită. Și din nou: cling, cling…
De atunci, sunetul monedelor a venit cu mine acasă, la Constanța. Mă plimb cu el când conduc, l-am luat cu mine la muncă și este încă aici, chiar și acum, când scriu, la câteva zile după, când ecoul evenimentului începe să se stingă.
Aceasta este realitatea din care a plecat Alina. Ai crede că e o poveste de Cărturești. Însă ea a creionat-o brut, realist, fără ocol, fără să fie îndulcită.
Acum era acolo, pe scenă, fardată, cu părul făcut cârlionți, într-o rochie superbă, bej metalizată, care ne-a captat privirea.
Și, când s-a ridicat, era… altfel. Nu doar frumoasă. Puternică.
Știți vorba aceea din bătrâni? „E o doamnă…” exact asta vedeai în fața ta.
Contrastul părea ireal, de la cerșetoare la femeia de azi. Câtă putere. Ce mental. Câtă forță. Mi-am băgat mâinile în buzunarele hanoracului „Pe drumuri”, am lăsat telefonul în grija lui Stefan, să se ocupe de filmare, și m-am transformat în cea mai ascultătoare elevă.
Fraza aceasta simplă a ajuns la mintea și sufletul meu, poate și datorită liniștii și emoției create în sală.
„Eu a trebuit să muncesc de zece ori mai mult decât ar munci o altă femeie, dar, atunci când te străduiești ca, în jurul tău, să împarți binele, să educi acolo unde este nevoie și să oferi necondiționat iubire și educație, lumea începe să se schimbe.”
Finalul discursului a fost impresionant. „Femeie, mamă, pune-ți o mână în dreptul inimii și, cu cealaltă, ia-o de mână pe femeia de lângă tine.
În sală nu mai era liniște. Era doar emoție. Femei care nu se cunoșteau se țineau de mână. Lângă mine, scaunul era gol. Atunci am simțit puterea prieteniei. A fost un moment în care mi-aș fi dorit, cu toată ființa, să iau o femeie de mână. Să ne conectăm și să ne amintim că nu suntem singure.
Atât de importantă este susținerea între noi. Unele mame zâmbeau, altele plângeau. Și, pentru câteva minute, nu mai conta cine ești, de unde vii sau ce poveste ai… era putere. Conta doar să nu te simți singură.
Și poate că asta a fost, de fapt, cel mai important lucru din seara aceea.
Cartea Alinei, „Într-o zi voi fi mare”, este genul acela de carte pe care o citești în maximum 48 de ore și pe care simți nevoia să o dai mai departe unei femei care are nevoie de sprijin, de lectură și de puțină încredere. Nu recomand lucruri care nu-mi plac. Mă fâstâcesc și evit cuvintele mari. De data aceasta o spun cu sufletul deschis. Iar după ce o vei citi, sunt convinsă că îi vei lăsa un mesaj Alinei.
Nu întâmplător, numele Alina are semnificații diferite, în funcție de cultura din care provine: în originea germanică înseamnă nobil, în franceză -“ întreg”, în arabă – “delicat”, în greacă – “lumină”, iar în limba română este asociat cu verbul a alina, a calma. în seara aceea, le-a cuprins pe toate.
Alina Ursu a ajuns Mare
