Copilăria și URSS
N-am amintiri din copilărie cu napolitane, biscuiți, ciocolata Rom sau alte dulciuri care se găseau în magazin pe atunci pentru ca nu aveam voie să le mănânc, nu mi se cumpărau, întrucât, bunica făcea în casă biscuiți și gogoși. Dar, am amintiri cu bomboanele din URSS. O dată la 1–2 ani, părinții mei plecau în fosta URSS și cea mai mare bucurie era că, atunci când se întorceau, primeam cele mai frumoase păpuși și dulciuri.
Într-un, an am primit doua geamantane. Unul era micuț, roșu, cu dungi albastre și fermoar – extraordinar de modern pentru acea vreme – plin cu bomboane. Celălalt, era verde cu roșu, plin cu jucării și mandarine.
Am fost, probabil, o privilegiată având parte de ele acum mai mult de 40 de ani.
Vizită în Ucraina și Rusia
În urmă cu câțiva ani, am ajuns în Rusia cu mari emoții, după ce am trecut printr-o mulțime de etape birocratice, mai ceva ca-n filme: interviuri, proceduri și verificări care au fost necesare pentru a obține viza. Odată ajunsă, în majoritatea zilelor am mâncat la restaurante georgiene, mereu pline, iar prietenii râdeau de mine că alegeam preparate „ciudate”.
Tot in Rusia am descoperit niște alge servite într-un pahar, cu spumă de brânză – un fel de mâncare pe care l-am apreciat atât de mult încât l-am repetat două dimineți la rând, la micul dejun.
Rusia a rămas una dintre cele mai frumoase țări pe care le-am vizitat, iar Sankt Petersburg-ul mi s-a părut de-a dreptul superb. Când intri într-o cofetărie acolo, ai senzația că pășești într-un muzeu, totul este aranjat cu un rafinament aparte. E o plăcere să te plimbi pe străzi și să admiri clădirile și magazinele. Păcat de situația politică care este acum.
Dincolo de frumusețea culturală, am descoperit o gastronomie care seamănă mult cu cea a Moldovei, iar pentru mine, venind din Dobrogea, unde comunitățile lipovene sunt parte din viața locală, multe gusturi mi-au fost deja familiare.
Dacă hainele mele au fost influențate de partea germană, machiajul după 35 de ani a fost marcat de celebrul creion verde al rusoaicelor. Deși știam că, având ochii verzi, nu se potrivesc nuanțele de verde sau albastru, am adoptat totuși acest stil în urmă cu 15 ani.
După Rusia, împreună cu Ștefan, mi-am dorit, acum patru ani, să vizitez Ucraina, la recomandarea rudelor mele, care povesteau mereu cât de frumos este Kiev. Totuși, nu am mai ajuns, pentru că a izbucnit războiul, așa că am ales Austria și Ungaria. Nu ne-a părut rău nici pentru aceste locuri.

Cu toate acestea, acum doi ani, chiar în plin război, gândul m-a încercat din nou. Văzusem imagini cu Universitatea din Cernăuți și mi se păruse atât de spectaculoasă încât am crezut că este o fotografie editată în Photoshop. Când am ajuns acolo, am descoperit că realitatea depășea orice așteptare – era chiar mai frumoasă decât în poze.
Poate am fost „nebuni” să plecăm pe timp de război, dar impresia, pe care mi-a lăsat-o a fost la fel de puternică precum cea de Ermitaj.
Desigur, o comparație între Ermitaj și Universitatea din Cernăuți nu se poate face – fiecare are frumusețea ei aparte. Dar ambele sunt capodopere.
Aceasta este partea europeană, pe care noi nu am evitat-o, deși moda ultimilor ani împinge către Zanzibar, Japonia sau alte destinații exotice. Eu cred că merită să lăsați la o parte aceste tendințe și să descoperiți, cu răbdare, cultura din Rusia, Ucraina și restul țărilor slavone.
Magazinul Berezka
De ce am făcut această introducere cu Rusia, Ucraina, mâncare, vizite și turism?
Pentru că, într-o duminică, cautând cu Ștefan rame de ochelari, prin centrul vechi al Constanței, pe lângă Tomis și Piața Griviței, am descoperit un magazin cu produse din Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Georgia și alte țări europene. Magazinul Berezka, „Берёзка” sau „Mesteacănul”, dacă Google traduce bine.
Curioși din fire, sau cel puțin Ștefan, cu gândul la bomboanele ucrainiene mâncate în Dorohoi, am întrat înauntru.



Nu cred că sunt doar eu nostalgică, pentru că în ultimii ani, se observă o întoarcere a oamenilor către lucrurile de odinioară. Probabil își caută copilăria sau tinerețea. Asta am căutat și eu și am găsit în acest magazin.
Primul lucru observat a fost înghețata din Ucraina. De fapt, la fața locului nu prea am făcut diferența între produsele din Ucraina, Rusia și Belarus din cauza faptului că, nu stim să facem diferența între limba rusă, limba urcraineană sau alte limbi slavone, scrise în alfabet chirilic. Noroc cu eticheta de preț, unde deslușeam ce produs este.
În afară de înghețată, ne-a atras atenția o băutură din tarhon.
Tarhonul este folosit la fasole des în Moldova, și la ciorbe în Transilvania, însă prea puțin cunoscut și utilizat în Dobrogea.
Am zis: „Băutură din tarhon? Hai să vedem cum e!”. Era verde, un verde intens, ca parfumul acela bărbătesc de pe vremea lui Ceaușescu, așezată frumos între băuturi cu arome de pere si mere.



Cu toate astea, între pere și băutura de tarhon, am ales tarhonul.
În magazin era foarte mult pește, de toate felurile: uscat, marinat, afumat, în conserve – sardine, în ulei – absolut tot ce vrei.Nu găsești doar icre negre, ci și icre roșii sau de crap.










Diversitatea era enormă. Eu nu știu să gătesc pește, așadar nu am știut ce să cumpăr și am rămas doar cu admiratul.
După ce i-am spus lui Ștefan că am recunoscut niște bomboane cu un cap de fetiță – pe care le primeam în copilărie – am cumpărat câteva și am ieșit afară să le mâncăm.




Am stat puțin la umbră lângă magazin și am desfăcut înghețata.
Ștefan a fost foarte mirat de gustul ei: ciocolata se lipea de dinți și nu „trosnea”, nu era crocantă. Înghețata era făcută din lapte, nu era untoasă și nici foarte dulce. Am fi putut alege și alte sortimente, dar am vrut-o pe cea autentică, după rețeta veche.
Ștefan mi-a zis:
– Asta e înghețata, pe care o mâncai tu, când erai mică?
– Da! Aceasta este înghețata copilăriei mele.
Nu era chiar cea din URSS, dar avea același gust. Semăna cu cea grasă, unsuroasă, de dinainte de anii ’90, nu cu cea mai dulce apărută mai târziu. Ciocolata lipsea adesea pe atunci, așa că gustul era mai degrabă dat de compoziția din interior.
Trăgând concluzia la câțiva pași de magazin, despre produsele de pe vremea lui Ceaușescu, despre URSS,
am observat că intră foarte multă lume, mai ales persoane de vârsta părinților noștri.
-Doar noi nu știam de acest magazin?
Așadar m-am gândit imediat să sun câțiva prieteni și să le spun de acest magazin.
Am decis să ne intoarcem , să mai cumpărăm câte ceva, să privim mai atent și eventual să facem câteva fotografii pentru blogul nostru.
De ce să promovăm doar festivaluri sau locuri din alte părți și să nu scriem și despre Constanța noastră?
Poate, mai sunt și alții ca noi care, nu știau de existența acestui loc, ori ne înșelăm.
După părerea noastră, este un magazin bine aprovizionat, cu produse din fostele țări URSS ce merită să apară pe pagina noastră.
Am cerut voie să fotografiem și am fost surprinși de ușurința cu care am primit aprobarea.
De obicei, dacă spui că ai blog, oamenii sunt reticienți și suspicioși. Aici am întâlnit deschidere și naturalețe, răbdarea de a ne prezenta magazinul în mare și produsele de top ale lor.








Personalul a fost amabil și a avut timp să ne povestească despe produse și originea lor. Nu ne-am gândit atunci să filmăm discuția, dar poate o vom face altădată.
Deși magazinul nu este mare, este bine aprovizionat și mi-a trezit multe amintiri, ca și cum retrăiam copilăria sau tinerețea prin acele lucruri mărunte.
Am întrebat de o băutură, ce era în vitrină, cu un aspect de apă gălbuie, ușor tulbure. Am crezut că este borș, pentru că de la partea rusească ne-a rămas borșul.
Eu gătesc doar ciorbe cu borș. Dacă nu au borș, nu le consider ciorbe.
Nu îmi plac variantele dulci, acrite cu struguri, corcodușe, zeamă de varză sau sare de lămâie.
Pentru mine, ciorba adevărată este doar cu borș.
Dar, am aflat că nu era borș, ori bragă, căci gândul m-a dus acolo, ci o băutură carbogazoasă din orz sau ovăz, făcută cu dioxid de carbon.
Interesantă la gust, aș mai cumpăra-o vara, din când în când.
Apoi mi-a atras atenția un vin cu o sticlă foarte frumoasă și un preț excelent, așa că l-am luat.
Mergând prin Maramureș, am admirat sticlele cu figurine din lemn, iar aceasta mi s-a părut la fel de specială și mai conținea și vin.

Ne-au prezentat și câteva vinuri și ne-au spus că au inclusiv vinuri din Portugalia.
Le-am mulțumit, dar am zis că acelea se găsesc și la Kaufland sau Lidl. Nu ne-a atras atenția nici vodca, nici coniacul, deși am aflat că în Republica Moldova se face coniac foarte bun. Am descoperit și o varietate de vodcă ce conține mesteacăn – se spune că a doua zi nu dă dureri de cap.


Am aflat și ce este cu hrișca. În Republica Moldova se mănâncă foarte multă hrișcă, dar la noi nu este cunoscută.
Un vlogger din Chișinău, stabilit de ani buni la București, povestea că a fost surprins să vadă că românii nu știu ce este hrișca. Eu doar auzisem de denumire, dar nu am mâncat niciodată.
De fapt, se fierbe și se prepară ca un pilaf. Data viitoare mă voi interesa ce se poate găti cu hrișcă și îi voi mulțumi vloggerului, pentru că mi-a deschis curiozitatea.
Am cumpărat o salată de pește cu maioneză și sfeclă – sau așa am crezut, pentru că avea o parte roșie și părea făcută cu cartofi. Odată ajunși acasă, am descoperit că, de fapt, conținea conopidă. Delicioasă, numai bună de servit ca aperitiv.
Sunt foarte multe produse de descoperit în acest magazin și, acum că ne-a atras atenția, cu siguranță vom reveni. Ștefan mai are de încercat dulciuri, iar eu salate si delicatese din pește.
P.S.: Vinul l-am savurat cu prietenii noștri, la un pahar de vorbă și-o saramură dobrogeană.


Mai jos aveți locația magazinului, cât și adresa lor. Îi găsiți si online la https://berezka.ro/ro ori pe Facebook
Dacă sunteți din Constanța, nu așteptați să aveți drum în piața Griviței, ci mergeți direct la magazin pentru vinul georgian și bomboanele cu prune învelite în ciocolată.
![]()
