-Ai carte, ai parte…
Câţi n-am auzit propoziţia aceasta de-a lungul timpului?
Cred că toţi am trecut prin aceste ameninţări:
-O să ajungi gunoier!!!
-O să ajungi la coada vacii!!!
-Îl vezi pe om, de cum deschide gura…
-O să ajungi la şcoala 28, să te faci….şi nu mai spun despre acele meserii, că îmi pot jigni mai multe cunoştinţe şi oricum nu mai e valabilă propoziţia, pentru că din acele meserii poţi câştiga acum, în două zile, cât altul într-o lună sau două.
Când îmi imaginam liceul, acesta era o combinaţie între romanul lui Grigore Băjenaru( Cişmigiu& Comp) şi modernitatea din serialul Beverly Hills 90210, iar pentru facultate nu mi-am permis să visez. Ştiam doar că nu vreau să fie în Constanta, dar cu o Lună în Fecioară, prezentă în harta mea natală, am avut timp, mai apoi, să-mi fac destul de multe scenarii şi să-mi creez imaginar o clădire de Universitate din Anglia, care ar fi putut exista la Buzău…
Catalogarea studiilor are loc, evident nu în funcţiile de postul ce-l ocupi, precum am văzut în nenumărate cazuri, ci unde ai terminat acele studii….Exact cum am păţit zilele trecute într-un „ depozit de glucoză 5 şi 10%”
-Şi ce școala ai terminat?
-Cantacuzino!
-Ăăăăăă…
-Păi, dacă o terminăm pe aia de stat, nu tot fără bac, mă înscriam?
-Ăăăă, n-am ştiut că şi la stat se primesc fără bac…şi ochii i-au căzut în dreapta, în acelaşi timp cu capul…
De parcă mai contează ce dracu termini şi unde, într-un oraş turistic, cunoscut mai ales pentru diplomele de subingineri ce se eliberau şi etalând o postliceală de stat, care prin puterea Harului Divin te poate înscăuna într-o cameră, la parter, eliberând cantităţi mai mari ori mai mici de ser fiziologic, secţiilor spitalului. Deci, mi-a pus şi „depozitul” , ştampila…
Mă gândeam, dacă are una din femeile astea curajul să întrebe un medic :
-Şi? Unde ai terminat facultatea?
-La Constanţa…
-Ăăăăăă….
-Una e să termini la Iaşi ori la Târgu Mureş, alta la Constanţa…
M-a făcut să râd în gând, acest semidialog şi tot ce am putut remarca a fost:
-Are părul prins în coadă, ochelari și depozit miroase a carton.
Totuşi, de treabă, când a auzit că şi la stat se intră fără bac şi ca să echilibreze situaţia m-a ajutat să pun cutiile în căruţ. Şi acum? La împins, Anca..
Dar, cum eu nu pot începe o povestire fără să divaghez puţin de la subiect, nici aceasta nu a fost scutită. Mi-aş fi dorit, ca unele informaţii să ajungă şi pe grupurile de vacanţe, dar cum fac aceste artificii ori aceste abateri de la subiect, nu se pretează şi nici nu cred că-s dornici de citit amănunte din viaţa unei individe de la malul mării, care nu poate face articole utile, doar cu subiect şi predicat.
…………
Aşadar, când am văzut pe internet fotografia cu Universitatea din Cernăuţi, nu ştiu dacă mi s-a tăiat respiraţia, dar roșul acela al cărămidei, ansamblul arhitectural, faptul că este Patrimoniul Unesco m-au făcut mai mult decât curioasă şi dornică să ajung în acel loc. De câte ori îmi place un loc, primul lucru, pe care-l fac nu este să citesc despre el ci să introduc distanța: Constanţa- X locaţie, apoi fac calcule, citesc, trimit Universului Intenţia ș-apoi uit de ea, până la următoarea locaţie, care mă fascinează.
Cam aşa a funcţionat de fiecare dată, iar acest vis s-a îndeplinit.
Am ajuns la destinaţie, bâjbâind puţin pe străzile Cernăuţiului şi descoperind alte locuri, întâmplător.
Mi-e foarte greu să reproduc şi să scriu acum, după ce au trecut de atunci trei săptămâni şi-mi pare rău că nu mi-am alocat timp să o fac mai devreme.
Am ajuns astfel în faţa Universităţii şi a trebuit să aşteptăm ghidul, pentru ca nu se intră altfel. Se plăteşte o taxă, în grivne, de aproximativ 20 de lei de persoană. Din ce am văzut în clipurile de pe Youtube am crezut că nimerim un ghid în romana ori în engleza. De unde…
Alături de un mare grup de copii curioşi şi gălăgioşi am purces pe alei şi ne-am bucurat că suntem acolo, că de înţeles ceva din ce zicea ghidul…nici vorba. Asta mi-a amintit de un alt ghid, pe care l-am luat, în urmă cu câţiva ani, în Rusia, care tot drumul a turuit şi noi tot ne întrebam : Ce-o zice şi asta? Deci, dacă ajungeţi acolo, documentaţi-vă pe net ori urmăriţi clipuri, iar la fata locului trăiţi frumuseţea prezentă.
Universitatea de fapt este fostul Palat Mitropolitan.
În anul 1860 Francisc Iosif aprobă construirea la Cernăuţi a unei reşedinţe episcopale, iar Ministerul Cultelor din Viena instituie un concurs în vederea selectării şi însărcinării unui arhitect. Concursul a fost câştigat de Josef Hlávka, un tânăr de doar 29 de ani, care a elaborat proiectul compexului cernăuţean, Palatul Mitropolitan, în trei ani şi l-a realizat în 18 ani.
Cum intri în ansamblu, pe stânga este Biserica Trei Ierarhi şi până la 1940 , apoi între 1941 -1944 a funcţionat Facultatea de teologie. Aici au studiat Părintele Dumitru Staniloaie şi Ciprian Porumbescu, care urma să devină şeful catedrei de muzică, dar a fost întemniţat în puşcăria din faţa catedralei. Se pare că această întemniţare i-a atras şi sfârşitul prematur. Actualmente este Facultatea de Litere, Filozofie şi Teologie. În această biserică, cadrele didactice şi studenţii teologie au posibilitatea să se căsătorească, doar o singură dată în viaţă fără să plătească taxe.
Între 1944 şi 1980, o dată cu venirea ruşilor la putere aceasta a funcţionat ca depozit de cereale şi prima restaurare a avut loc abia în 1985. N-ai crede că tot aici a funcţionat un Centrul de Calcul, un computer mare ocupând tot spaţiul bisericii. Ştiu din poveştile alor mei, ce însemna atunci un computer, maica-mea lucrând o perioadă, la Centrul de Calcul, dar surprinzător cum le-a dat prin cap să transforme acest spaţiu sacru în aşa ceva. Din partea ruşilor….orice. Din 1991 se redeschide, acum desfășurându-și practica teologică viitorii preoţi.
Biserica este relativ, avnând cupolele foarte înalte. Acestea se construiau foarte înalte, pentru ca sunetul să fie cât mai clar şi preoţii care ţin slujba să se audă cât mai bine. Nu mai este cazul acum, când din casă, duminica pot auzi lejer, slujba din parc, datorită boxelor montate la exterior. Deşi, biserica are aproape 150 de ani , au trecut peste ea două Războaie Mondiale, dar şi o mistuitoare ocupaţie sovietică, pictura a fost păstrată în varianta ei originală. Înainte, aici se ţineau slujbele în limba română, dar acum singură utilizată este cea ucrainiana.
Discuţia între ghid şi copii era foarte dinamică, pentru ca după prezentare toţi erau cu două degete ridicate pentru a pune întrebări :
-Tovarășa, tovarășa !!!
Am rămas la final în urma ghidului, fără să-l pierdem din ochi pentru a savura detaliile acestui loc. De încărcătura spirituală nu poate fi vorba cu un grup de copii prezent.
În faţă, de cum intri în curte este clădirea fostei Reşedinţe Mitropolitane, actualmente Rectoratul şi până nu demult Facultatea de Limbi Străine. Întreg ansamblul constituie un stil mauro- bizantin. Nu m-am priceput niciodată la stiluri arhitecturale, le-am bâjbâit ori le-am dat o formă imaginată de mine. Ştiu doar că, în stilul bizantin se foloseşte cărămida şi sunt prezente arcadele. Altfel prima mea reacţie de tântă a fost :
– Auzi, Ștefanu’, zici că eşti în şcoala lui Harry Potter!
Scările sunt superb lucrate, arcadele deasemenea iar pentru alte detalii arhitecturale îi las pe cei din domeniu să ne aducă un comentariu. Noi, ca vizitatori trebuie să fim atenţi doar la locul cu pricina, să ne imaginăm paşii ce au urcat aceste scări ori discuţiile ce aveau loc pe aceste holuri minunate. La etaj, ai posibilitatea să deschizi vechile uşi, scârţâitoare şi să admiri superba gradină din spate. Eu am făcut-o de două ori…Ce lemn, ce privelişte, ce sunete….
Am intrat apoi în fosta Sală Sinodală Mitropolitană, unde mitropolitul îşi întâlnea toţi oaspeţii. Până la 1944 i se mai spunea şi Salonul de Marmură, dar a fost distrus în totalitate, când cineva a dat foc fostei biblioteci mitropolitane, în aceasi zi când în oraş au intrat trupele sovietice. Acum se ţin congrese, conferinţe şi au loc diferite întâlniri importante.
Din Sala Sinodală am mai intrat într-o altă încăpere albastră, ce cuprinde o masă lungă lucioasă şi câteva afişe cu locuri de vizitat în Praga şi Viena. Acolo, am deschis geamul, am privit şi fotografiat grădina din faţă, iar pozele pot confirma superbitatea locului.
În dreapta, de cum intri, actualmente funcţionează Facultatea de Geografie, înainte fiind Mânăstirea, o construcţie frumoasă, cu parter, etaj şi un înalt turnuleţ cu ceas. Aici slujeau şi alături locuiau călugării.
În această clădire a fost înfiinţată prima tipografie românească de la Cernăuţi , pe banii colectaţi de la preoţii români, din întreaga Bucovina, iar la subsol se făceau lumânări.
Nu ne-a fost permisă intrarea în acesta clădire.
Altfel, această Universitate, pe timpul României Mari s-a numit Universitatea Regele Carol I iar printre absolvenții notabili a fost şi Gala Galaction. Pe net mai sunt trecuţi câţiva, dar personal, nu ştiu de ei.
Mereu ating clădirile pe unde merg şi-mi imaginez forfota şi viaţa de atunci. Nici acum n-am făcut excepţie. E un loc superb de vizitat. Mă întreb cât de mândri erau acei studenţi, frecventând astfel de Universitate. Şi când te gândeşti că în zilele noastre , aproape orice încăpere- clădire banală, obţinută la un preţ favorabil, poate ţine locul unei Facultăţi.
Ne-am întors din Cernăuţi , în aceeaşi zi, nu înainte de a vizita şi Spitalul de Urgenţă din Siret. După ce am stat la Vama trei ore şi ceva, pentru ca vameşii ucrainieni nu au lucrat, după ce Ştefan s-a plimbat toată ziua în soare trebuia bifată şi această locaţie…Cu această ocazie mulţumim din suflet, asistentei ce în noaptea de 2 iunie a fost de garda.
Ce este de amintit:
- Atenţie la vamă!!!!
- Dacă nu ai cele trei stampiluțe pe un bileţel, nu treci mai departe.
- Nu insista să întrebi de ce nu lucrează, că am înţeles că-ți pun puşca în faţă şi te trimit la coadă, fără nici o explicaţie.
- Există la ieşire două puncte de control, unde te scormonesc mai ceva ca vameşii bulgari, de alcool şi ţigări.
- Pe mine, m-au scos din masină şi m-au controlat şi-n geantă. Ne tot întrebau ce am făcut în Cernăuţi , că nu aveam bagaje şi nici alcool şi ţigări.
- În Ucraina, nu poţi trece cu buletinul, nu există nici un acord cum e între români şi sârbi. Trebuie să ai paşaportul la tine.
Dacă ajungi în Bucovina e şi păcat să nu tragi o fugă la Cernăuţi, dar nu o face ca noi pe timp de război. Abia când ne-am întors am conştientizat ce am făcut. Pleci la pachet cu vorba aia :
–E, doar nu o să mi se întâmple tocmai mie…
Noi o să ne întoarcem, cum o să avem ocazia, pentru că e de vizitat acest oraş. Data viitoare, cu siguranţă nu o să mai servesc paste fifty-fifty cu ardei în zahăr.
Slava Ucraina!
