Iugoslavia lui Tito a fost comunistă, dar nu a făcut parte din blocul sovietic, deoarece nu a urmat modelul impus de Moscova și a refuzat să accepte controlul acesteia asupra țării sale. Unii sârbi încă îl iubesc și vorbesc cu nostalgie despre acea epocă.
Am avut și noi „unul”. L-am omorât și l-am îngropat la Ghencea. Încă sunt oameni care îl elogiază, iar noi scoatem bani de pe urma lui, datorită Casei din Primăverii, așa cum și sârbii scot bani frumoși datorită Mausoleului lui Josip Broz Tito.
Muzeul de Istorie Iugoslavă este situat într-un loc cu o priveliște panoramică remarcabilă asupra Belgradului, înconjurat de verdeața luxuriantă a parcului, cu un complex în cascadă de poteci, scări și platouri. Complexul include Muzeul „25 Mai”, Muzeul Vechi și Casa Florilor.
Când am ajuns, tocmai pleca un grup numeros de turiști asiatici, fără să pot spune cu certitudine că erau chinezi. Răspândiți prin parc, gălăgioși și curioși, fotografiau aproape fiecare detaliu, ca și cum acest loc era unic pe fața pământului.
În curtea parcului se află, de asemenea, câteva statui cu nuduri de femeie, primite cadou de Tito de la diverși artiști. Chiar am fost uimită cum un „tovarăș” este atât de luminat, încât să accepte nuduri de femei. Glumeam cu Ștefan, întrebându-ne dacă Ceaușescu o fi primit un asemenea cadou și, dacă da, cum ar fi fost privit de Leana. La noi, cu siguranță, nudurile artistice nu se încadrau în morala regimului, ci totul trebuia să fie într-o decență socialistă. Știm cu toții asta.
În Casa Florilor a locuit Tito în ultimii ani din viață și tot acolo și-a dorit să rămână pentru totdeauna. Clădirea nu a fost gândită inițial ca mausoleu, ci ca o simplă grădină de iarnă, construită prin anii ’70, aproape de reședința sa.
Era locul unde își petrecea diminețile, printre flori și ghivece, înconjurat de liniște, de aici și numele Casa cu Flori. După moartea sa, în 1980, locul s-a transformat în mormântul lui. Se spune că el însuși a ales acest spațiu, pentru că îi plăcea lumina, aerul și faptul că de acolo se vedea Belgradul. Mormântul lui Tito este unul simplu, din marmură, inscripționat cu litere aurii și așezat în mijlocul clădirii, fiind înconjurat de numeroase flori.
În Belgrad se organizează numeroase tururi ghidate, care trec prin principalele puncte de atracție ale orașului. Am dat și noi peste un ghid, chiar în Casa Florilor. Pentru mine, prezența lui a fost deranjantă: nu reușeam să mă desprind de vocea lui și să mă concentrez asupra obiectelor din muzeu. Vorbea foarte tare, în contrast cu liniștea păstrată de ceilalți vizitatori.
Deși marea majoritate a cadourilor sunt expuse în Muzeul Vechi, în partea stângă a clădirii găsim o serie de daruri venite de la copii și de la „oameni simpli”: obiecte lucrate manual, scrisori, desene de copii, mici suveniruri trimise de muncitori, elevi sau colective. Acestea erau atent păstrate pentru a întări imaginea lui Tito ca lider apropiat de popor.
În partea dreaptă, față de mormânt, sunt expuse diverse fotografii cu familia și din ultimele luni de viață. Tito avea probleme circulatorii severe, astfel că medicii au decis amputarea piciorului stâng, prelungindu-i viața pentru scurt timp. Decizia amputării a fost dificilă și a fost amânată din motive de imagine publică.
Tot aici se află piese din lemn masiv, care reprezintă mobilierul liderului iugoslav. De asemenea, sunt expuse ziarele originale care anunțau moartea președintelui, precum și fotografii ce surprind reacția oamenilor simpli la aflarea acestei vești.
Tito a murit la 4 mai 1980, la Ljubljana, și a fost înmormântat la 8 mai 1980, în Casa Florilor din Belgrad. La înmormântarea lui Tito au participat peste 200 de oameni de stat – președinți, prim-miniștri și regi – precum și peste 700.000 de cetățeni. România a fost și ea reprezentată de Nicolae Ceaușescu, însoțit de Elena Ceaușescu și de membri ai conducerii de partid.
N-am ieșit bine din Casa Florilor și ne-am așezat pe o băncuță, când puzderia de asiatici a dat năvală. Cred că erau două-trei autocare, așa că ne-am hotărât să grăbim pasul, doar ca să scăpăm de gălăgie. Și, cum eu nu mă pot abține, am spus-o cu voce tare. Până la urmă, eram într-o țară străină. În stânga noastră, pe bancă, doi tineri au făcut exact același lucru imediat ce ne-au auzit. Ne-am privit și am zâmbit. Erau români.
Ne-am îndreptat apoi către Muzeul Vechi, aflat chiar lângă Casa Florilor, ce include colecția de cadouri pe care Josip Broz Tito le-a primit de ziua sa sau la numeroasele sale călătorii prin țară și străinătate. Expoziția este compusă din două părți: obiecte de pe teritoriul iugoslav și cadouri ale delegațiilor străine, oamenilor de stat și oficialităților. Bucata de suprafață a Lunii pe care membrii Apollo 11 i-au oferit-o lui Tito, când au vizitat Belgradul în 1969, se remarcă, cu siguranță, printre aceste articole.
Tot aici poți vedea hainele lui Tito și ale soției sale. De știut este faptul că Tito avea o înălțime de 1,68 m, purtând deseori pantofi cu talpă înaltă atunci când se afla lângă soția lui, care îl depășea cu aproximativ 10 cm. Tastând, mi-am amintit zâmbind de bunicul meu, care, înainte de Revoluție, își dorea cu ardoare un televizor color, ca să poată vedea cămășile și costumele lui Ceaușescu.
În colecție se regăsesc și obiecte valoroase: ceasuri, seturi de scris, obiecte gravate cu dedicații sau albume comemorative. Cadourile primite de Tito nu au fost considerate proprietate personală, ci bunuri ale statului iugoslav. Tocmai de aceea ele au fost păstrate și inventariate, ajungând ulterior în patrimoniul muzeal.
În spatele muzeului, în ultima cameră, erau expuse afișe cu trupe rock, punk și dance, aflate în vogă în acei ani, un semn clar de modernitate, în contrast puternic cu realitatea noastră de atunci. Noi abia aveam acces la câte un casetofon sau magnetofon. Înregistram și noi cum puteam, iar Radio Vacanța era legătura tinerilor cu Occidentul și cu ideea de modernitate. Multe dintre țările comuniste aveau, totuși, acces la muzica internațională. Noi, cei din est, ajungeam la ea cu mare dificultate…
După ce am vizitat Muzeul Vechi și Casa Florilor, ne-am retras într-un spațiu destinat vizitatorilor, unde poți cumpăra suveniruri, cărți, albume, vederi, căni, tricouri și unde poți bea o cafea, apă sau alte băuturi.
același ghid. Când i-am zărit la masa de lângă noi, m-am albit brusc, deși bronzul meu din ultima zi de vară încă se vedea pe față.
N-am plecat cu mâna goală, ci am achiziționat o geantă de pânză, roșie, inscripționată cu „Belgrad”. Dacă aveai o astfel de geantă pe vremea lui nea Nicu, erai „cineva”. Mai țineți minte când întrebam, cu un soi de invidie, despre o haină sau o pungă: e cu scris?
La câțiva pași de spațiul destinat vizitatorilor se află Muzeul „25 Mai”. Data nu este aleasă întâmplător, fiind ziua de naștere a lui Tito și, în același timp, Ziua Tineretului în Iugoslavia. Clădirea a fost construită ca dar oficial pentru Tito, la împlinirea vârstei de 70 de ani, și a fost inaugurată în 1962. Proiectul îi aparține arhitectului iugoslav Mihailo Janković. Construcția a durat aproximativ doi ani, un termen scurt pentru un edificiu de acest tip.
Nu mă pricep eu la arhitectură, dar linia aceasta curată și dreaptă a clădirii, înconjurată de verdeață, face ca modernismul anilor ’60 să fie plăcut privirii chiar și în 2026. Ferestrele largi, prin care pătrunde multă lumină naturală, și scările puse în valoare te fac să uiți că nu vorbim despre modernitate occidentală. Nu-mi dau seama acum cu ce clădire aș putea-o compara, din România, dar senzația de familiaritate rămâne. Clar, modernismul anilor ’60 a îmbătrânit bine și pe mine m-a cucerit definitiv, întărindu-mi ideea că Belgradul, deși comunist, privea mai mult spre Vest decât spre Est.
Astăzi, clădirea „25 Mai” adăpostește expoziții temporare și evenimente culturale. Dacă această clădire m-a cucerit definitiv și îmi va rămâne în memorie, nu același lucru pot spune despre expoziția prezentată în acel moment, care mi s-a părut prea simplă și lipsită de impact asupra mea.
După aproape un deceniu de la destrămarea Republicii Socialiste Federale Iugoslavia, perioadă în care complexul a fost închis publicului, acesta a redevenit un punct important de atracție, fiind vizitat anual de circa 120.000 de turiști, atât din străinătate, cât și din țările fostei Iugoslavii. În cadrul acestui complex, după moartea sa, a fost depus sicriul fostului președinte Slobodan Milošević.
Pentru mine, Muzeul de Istorie Iugoslavă este clar de neratat.
Mi-a plăcut mult articolul. Am mai învățat ceva și astăzi. Mulțumesc!