STRADA GRECEASCĂ

Anca Gîrdeanu
Timp citire 1 minute

Tomis, așezarea ce avea să devină astăzi Constanța, a fost întemeiată de coloniștii greci, în jurul secoului VI înainte de Hristos. Astăzi la Constanța, comunitatea elenă, a adus în prim plan arhitecți, istorici, preoți pentru a onora și a pune în lumină, aportul grecilor la dezvoltarea și identitatea orașului.

Evenimentul Strada Grecească a adunat peste 200 de persoane, multe dintre ele venind în special pentru turul ghidat, suținut de istoricul Cristian Cealera. A fost minunat acest tur, dar despre el în alte povestiri și filmări.

Deasemenea, o masă lungă a fost așezată pe mijlocul străzii, în fața Consulatului Onorific al Greciei, unde constănțenii au putut savura prăjituri tradiționale, aduse special pentru acest eveniment, din Grecia.

Seara s-a încheiat cu dansuri grecești, adevărata expresie a sufletului și a bucuriei. Câțiva participanți curajoși au învățat pașii de bază de la dansatori profesioniști. La Constanța, muzica grecească este nelipsită de la petreceri, nunți sau chermeze.

Dacă săptămâna trecută ne-am bucurat de obiceiurile și tradițiile turcilor și tătarilor, la Festivalul Șuberecului, săptămâna aceasta, ne-am bucurat de cele ale comunitatății elene, la Strada Grecească.

Vă lăsăm în continuare câteva imagini surprinse de noi.

Loading

Distribuie acest articol
Un comentariu