Artă şi ştevie
Romania

Artă şi ştevie

apr. 4, 2023

Am cravata mea, sunt pionier,
Şi mă mândresc cu ea, sunt pionier!
Flutură în vânt, zălog şi legământ,
Întâiul meu cuvânt de pionier..

Nu cred că înţelegeam eu foarte mult despre însemnătatea acestui cântec. Suna doar vesel, uniforma era frumoasă şi ajungeam de pe treapta de Şoim al Patriei la cea de Pionier, adică cresc, sunt mare, nu mai poţi spune că-s copil, iar când spuneai Utecist deja erai matur, pregătit pentru viaţa de familie şi uzină. Uniforma aia mi-a insuflat pentru prima dată nevoia de a fii lider. Inganfatul avea şnur albastru şi era comandant de Unitate, cel galben era comandant de clasă şi iaca roşu, de grupa. N-am depăşit graniţa celui roşu, că nu excelăm, deşi îmi doream, recunoasteam şi făceam de atunci diferenţa între un copil deştept, sclipitor şi unul care învăţa, nu neapărat că toceşte. Eu făceam parte din ultima categorie. Doar acel şnur îmi reamintea sau conştientizăm nivelul meu. În rest, uniforma abia aşteptăm să o îmbrăcăm pentru că în primul rând ne amintea şi ne insuflă atât de adânc , faptul că suntem comunişti, români, dar la vârsta aceea, cu educaţia de acasă mă simţeam mai mult românca şi cât de mândră eram.

Anii au trecut, cravata mi-a arătat-o mama zilele trecute. Încă o are păstrată, deşi nu a fost scoasă la modernele petreceri tematice, care s-au organizat în ultimii ani, prin baruri. Pe atunci, nu era şcoala, clasa, unde să nu fie o hârtie înrămată cu o pictură cunoscută. Cred că, şi Cuculeţ, turcul plictisit de obligaţia de a sta la şcoală, atunci când stătea cu ochii pe tavan ori pe pereţi, dădea de o imagine a unui car cu boi, a unei vaze cu flori, ori capul unei ţărănci. Nu ştiu când am auzit de aceşti pictori, nu ştiu la ce materie am învăţat, ca noi la desen şi muzică, stăteam în linişte la clasă. Totuşi pentru un Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba îmi reamintesc că nu-s pământ de flori, deşi am demonstrat de multe ori că-s blondă, dar am încă bun material dobândit să nu distribui citate despre proşti, aşa cum mai văd la multe cumetre casnice, crescute în aromă de lucernă, pline de sfaturi despre viaţă, cunoscătoare a gaurei negre şi al pământului plat. Am intrat şi eu în acest joc, ani de zile, până am zis; pas! Lăsa tematica asta elaborată, pentru altele.

În casă au existat mereu pânze, pensule şi culori în ulei. Au pictat cam toţi Marghiolii. S-a oprit totul la mine. Combinaţia de Marghiol cu Mihai a fost fatală pânzei. Totuşi, primăvara, la Pescărie, adunăm scoici mari, albe pentru a fi amestecate culorile. Pensulele aduse din URSS erau duse la şcoală şi evident pierdute ori furate, iar mirosul de diluant mi-l amintesc şi acum. Aveam o plăcere deosebită când vedeam pânza pe şevalet să-mi demonstrez calităţile de pictoriţă. Pentru asta, maica-mea se închidea în cameră şi pe fundal de Modern Talking, creea tablouri pentru a ajunge în casele oamenilor. Însă, pe lângă acest talent , vrând- nevrând trebuia să gătească şi mâncarea din Conservă de Sibiu şi atunci când pleca din camera până la aragaz, mă transformam în Nică a Petrei. Seriozitatea mea în ale picturii atingea graniţele maturităţii, doar cu mintea, până auzeam un:

-Ce-ai făcut? L-ai stricat şi pe asta? Cinci minute am dispărut !!! Ieşi de aici.

Nu ştiu ce viziune avea maica-mea, dar eu eram uimită de reacţia ei, când şi eu pot picta la fel de frumos. Însă opera mea, dacă nu se putea nici cum modifica, ajungea la bunică-mea. Încă mai există o astfel de “opera”, păstrată. Am fost o norocoasă şi din acest punct de vedere. Nu mi-au lipsit culorile, cărţile de colorat, cariocile iar primul contact şi impuls cu cele din ceară, a fost să le mănânc. Am renunţat rapid, când culoarea vibrantă nu se alătură şi unui gust bun. Deci, nu tot ce-i roşu e dulce şi ce-i verde şi proaspăt.

Din primele salarii ori salariu, că începutul a fost bun, mi-am cumpărat două tablouri Dana Marin. Habar nu am nici în momentul de faţă ce lucrări are, ştiu doar ca bărbaţi-su e tot pictor, iar eu am luat acele lucrări …” că-s frumoase”. Nu ştiu să citesc linii, culori, umbre. Nu fac diferenţa între o lucrare scumpă de alta ieftină, n-am cultură astă. Eu privesc frumosul din ochii unui om obişnuit şi atât. De-a lungul timpului, am tot adunat şi adunat, “frumosul”. Am avut mereu o sensibilitate faţă de tablouri, am unele valoroase, primite şi cei ce mi-au trecut pragul casei au remarcat asta.

Îmi plac muzeele, pentru că atunci imaginaţia mi-e liberă şi nu poate nimeni să vină şi să mă atenţioneze : “ Hai, Anca , gătă cu visarea!”. Când am vizitat Ermitajul, îmi venea să mă tăvălesc acolo printre tablouri, mobilă şi sculpturi. A trebuit să zbor mii de km, pentru a-l vedea şi a-mi stăpânii curiozitatea accesată de poveştile celor din casă. Ce a făcut tanti “ Caterina” acolo şi ce a adunat…Vă doresc că măcar o dată în viaţă să ajungeţi. Cei ce nu aţi făcut-o şi aveţi posibilitatea, să nu ezitaţi.

Una mie, una ţie. O sâmbătă la peşte, o sâmbătă unde vrei tu. Este convenţia noastră, deşi raportul ar fi una mie, trei ţie…” Hai că-ti place şi ţie, la pește!”.

-Unde vrei să mergem sâmbăta asta? Vrei la Grisa, să mamanci peşte?

– Da, da, da, da…am răspuns repetitiv.

Şi ne-am pornit. Nu doar amândoi ci şi cu soacra din dotare…a mea e de treabă, altfel o lăsăm acasă! Abia aşteptam să-mi simt şi privesc Dobrogea mea dragă.

-Uite ştevie!!!

-Anca , vezi şi tu unde ne-a băgat GPS-ul şi ţie îţi arde de ştevie…

-Unde suntem, în ce localitate?

-Topalu!

-Cum Topalu? Adică, unde-i muzeul? Băga repede pe GPS- muzeu..

Şi am ajuns. Era deschis, pentru că am mai vrut să ajungem o dată şi ne-am împiedicat de program. Programul este aşa : luni/ marţi închis, miercuri- duminică 9-17.

M-a copleşit Grigorescu, Luchian, Paciurea, Baba, Pallady, Tonitza, Petraşcu,Piliuta, Jalea şi Oscar Han, autentice toate .

Povestea ar suna aşa….( mulţi o ştiu, dar trebuie să o cunoască şi mai mulţi).

Muzeul este creeat în casa unde s-a născut dr Gheorghe Vintilă (1898, Topalu – 1978, Constanţa). E prezentată ca o casă bătrânească, dar nu vă imaginaţi că-i ceva mic din chirpic. Gheorghe Vintilă, medic ginecolog, pasionat de artă, la un moment dat al vieţii a fost şi muzeograf, din anul 1968 până în 1978 la secția Ion Jalea din Constanța, a donat comunei Topalu toate aceste opere. Părinţii săi au fost primii învăţători din acest loc. Doctorul şi-a făcut studiile la Bucureşti fiind prieten cu cei mai valoroşi artişti din România. Colecţia “ Dinu şi Sevasta Vintilă” este formată din 228 de lucrări, impresionante opere de sculptură, pictură, grafică , fiind donate de către acesta în anul 1960, anul când a luat fiinţa şi acest muzeu. Mai sunt câteva lucrări şi la Muzeul de Artă din Constanţa, donate tot de dansul, 47 că număr.

Ultima dorinţă a doctorului a fost să fie înmormântat în curtea muzeului. În 1978 nu s-a putut dar, după 1990, l-au adus aici, unde astăzi este înmormântat. Ani de zile averea a fost revendicată prin Instanţă, de către un presupus fiu al doctorului, făcut la tinereţe. Instanţa a decis după multe înfăţişări, că această operă să rămână la Topalu, locul strămoşilor doctorului şi să-i respecte această doleanţă.

Nişte povestiri fabuloase, le-a avut Doina Pauleanu, ilustru om de artă, un fel de Florin Piersic când e vorba să o asculţi. Poveştile despre Balcic din perioada Interbelică, când devine, mai ales pe timp de vară, locul de întâlnire al multor artişti români, rămân de departe preferatele mele. Acum, am găsit la muzeu, cărţi de-ale dânsei, cea cu Oscar Han, am lăsat-o pentru data viitoare şi a mea soacră mi-a făcut cadou cele două volume- Constanţa 1878-1928.

Tablourile cu turci, tătari, maluri abrupte şi portrete excelent realizate au fost cele preferate de mine, dar şi minunată sculptura “ Sărutul” a lui Oscar Han.

Nu mi-a venit să cred, ce comoară neexploatată, câte puţine vizualizări la unele filmări sunt pe youtube despre acest muzeu şi cum…atât de târziu am ajuns şi noi la el. Nu ştiu cum mi-a scăpat asta, că în Dobrogea cam prea puţine am ratat, la modul că merg în “ excursie “ şi la Medgidia, Nisipari şi tot găsesc ceva de citit ori vizitat. Acum, doar revăd multe locuri şi mă bucur la fel de mult ca prima dată.

Dacă stau să mă gândesc, o comoară se află la 80km de Constanţa şi noi alergăm besmetici, către alte muzee ale lumii. Mă gândeam acum, că multe locuri din Dobrogea, le-am vizitat cu şcoală. Plecăm dimineaţă , ne întorceam seară leşinaţi, practic ne învăţau să ne cunoaştem LOCUL. Ne învăţau de atunci să fim Români şi ca să mai simt iubire, trebuie să mă întorc în timp…ATUNCI!

Şi că o paranteză, în timp ce tastăm şi mi-am amintit toate aceste lucruri, m-a trafulgerat un gând: Uhhh, pe învăţătoarea mea, tot Vintilă o chema!

Dacă tot am ajuns la Topalu, după ce m-am înfoiat şi semisuparat pe Ştefan că îmi face cele mai urâte fotografii, iar eu m-am comportat că o bătrână pitipoanca, care nu acceptă că nu mai există acel unghi favorabil, am insistat văzând nu departe de muzeu, două case vechi superbe, să mergem să facem puţină talpă prin sat , să ne uităm inprejur, iar mintea mea să zboare şi să creeze diverse scenarii…

Mă uitam la o casă, îmi aminteam de muzeu, mă uităm la altă casă iar îmi imaginam paşii celor ce au trăit în secol trecut. Am ajuns până la Dunăre şi am stat la o ţigară să ne uităm la o barjă. Era linişte până la venirea ei. O cruce înnămolită, “ nişte mai multe” cutii roşii de lumânări aruncate aiurea pe jos, două bărci frumoase, miros de iarbă cu bălegar, fericirea de sâmbătă şi dorinţa de a culege ştevie proaspătă.

-Vreţi să culeg şi pentru dumneavoastră?

-Nu, nu, nu că e pișata de câini.

-Unde, câini la ţară pe stradă? Toţi sunt în lanţ…ţăranu’ român iubeşte animalele din grajd,  porcul, capra, oaia şi vaca. Îi hrănesc, îi alintă, le descântă şi apoi le băga cuţitul în gât, pentru “papa bio”. La câtă ştevie e pe drum , doar nu or fi toată, picurată. …

Şi-a adunat zânoasa, ştevie, două sacoși, ca să mă doară spatele îngrozitor, pentru doar două casolete micuţe, după fierbere.

La întoarcere, a venit domnul de la muzeu şi ne-a adus două cărţi- pliante, realizate de către Uniunea Europeană, Guvernul României !

Am spus un :

– Vaaai, mulţumesc şi-mi râdea fasolea că am material de studiu.

– Domnul Primar vi le oferă!

M-am blocat când am auzit primar şi cu ochii pe două persoane , parcă cerşeam informaţii exact : şi cine-I domn primar?

-Vă mulţumim , domn Primar, va mulţumim!

-Băi, Pupi , faci ce faci şi tot la primari ajungi.

-Sau ei la mine, şi mi-am rânjit fasolea către Ştefan.

Impresionaţi am fost de gestul, domnului primar, Constantin Bălţă. Am mers pe Google, evident să citesc, când am ajuns acasă. Dacă trăia ţaica-miu, sigur avea el o poveste în tolba şi despre Topalu…

M-am apucat să răsfoiesc google-ul şi youtube-ul cum am ajuns acasă, despre Grigorescu, despre Luchian, despre Baba. M-am abonat la TVR, deşi voiam de mult, primau mereu astrologii.  Tot weekend a fost marcat de vizită la muzeul din Topalu şi continuă, atâta timp, cât m-am apucat de tastat luni, la prima oră.

Acum, fac scenarii cum să ajungă cât mai mulţi turişti la acest muzeu, cum să treacă graniţa Dobrogei să fie cunoscut nu doar de oamenii de artă. Vreau să recuperez tot timpul pierdut iar albumul “ Dobrogea mea” , început acum ceva ani să prindă contur, culoare şi la public.

De ani de zile, spun că Dobrogea îi minunată, că e mare păcat că e vizitată doar Mamaia, implicit atunci când ploua Delfinariu, rămânând la loc de cinste Satul de Manele că de Vacanţă nu mai e de multă vreme. Şi acolo e o mare durerea a mea ce a ajuns… Plin de jucării chitaitoare, sămânţa şi rahat turcesc. N-au mai tencuit nici Balerina aia, de 60 de ani.

 Dobrogene, mergi la Topalu!

  Mergi tu, să vezi cu ochii tăi frumuseţe, comoară, valoare, că atunci când Moldoveanu să-ti spună : Ştefan, Eminescu…când Bănăţeanu te ameţeşte cu amestecul lui nemţesc şi preacunoscuta vorbă : Banatu-i Fruncea, când Ardeleanu-i în România prezent doar pe hartă, tu Dobrogene să le spui : În paşalâcul nostru, brăzdat de secetă, de briză, de sărăcie şi depopulare  avem o comoară . O comoară unică în Europa! Cea mai impresionantă colecţie din mediul rural. Mergi de te lăuda cu ea!

Când spui Dobrogea, să spui şi:

-Poftiţi bătrână, oloagă Constantă şi dumneavoastră! Atât de mulţi îngrijitori şi tot nepansată eşti…Hai, Batrinico, aşează-te aici şi spune-ne povesti, poveştile tale , minunate…

Loading

Articolul anterior

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *