Lumeee, Lumeee, cu mic, cu mare, ia pastrama din dotare!
Vă mai aduceți aminte de băiatul de la ziare, cel care urla din toți rărunchii titlurile mari ca să-i cumperi gazeta? Ei bine, cam așa-mi imaginam si eu pe vânzătorii de la Festivalul Pastramei din Techirghiol: agitându-se frenetic pe lângă grătare și strigând că pastrama lor e mai fragedă, că vita e Kobe, că berbecuțul e crescut cu muzică simfonică și că porcul vecinului nu e mai gras și mai gustos, decât al lor.
Entuziasmat, duminică am încărcat mașina cu „soția din dotare” și părinții la pachet și am pornit la drum salivând la gândul mirosului de pastramă sfârâind, de ceafă de porc și mici dansând pe grătar.
Dar… ce să vezi? Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
Din vreo cincisprezece standuri ori mai multe…, doar unul singur vindea pastramă. Restul – un fel de bâlci cu de toate și nimic:
- kurtos kolac și langoș, că doar n-ai cum să scapi de ele, indiferent că-i târg de pastramă sau de varză murată,
- tarabe cu chinezării,
- brânză de oaie și de vacă, îngălbenită și bâzâită de muște, căci vânzătorul era preocupat de altele decât propiai marfă
- must din Cumpăna,
- lavandă pentru nas fin,
- blănuri – probabil pentru cei ce cred că pastrama se asortează cu cojocul,
- produse turcești tradiționale și nu prea.
- câteva produse de porc și vită, cu-n șorici pe deasupra.
Două grătare chinuiau câteva bucăți de carne, dar în rest… pastramă, pauză!
Adevărul e că, dacă îi spui românului „Festivalul Pastramei” și apoi îi dai lavandă, kurtos și blănuri, nu faci festival, faci bășcălie.
Eu mă așteptam să văd zeci de sortimente: din porc, oaie, vită, fiecare regiune cu rețeta ei, afumată, crud-uscată, maturată ori poaspătă… Grătare care să sfărie, din metru în metru, cu delicatese suculente. Dar realitatea a fost că pastrama era mai greu de găsit decât parcarea liberă la Techirghiol.
Aveau și ceva ceaune cu merinde aburinde, dar nu am fost curios să aflu ce este. Stăteam și mă gândeam… dacă vin vreo 300 de oameni, ce fac? Stau la coadă poate apucă sa ia ceva.
Ne-am învârtit, am admirat, am contemplat. Anca și-a dorit zacuscă, părinții mei murături. Era un stand dedicat și pentru asta și am cumpărat. Zacusca zice Anca, a fost excelentă.
Am vrut să testăm și un șuberec, dar coada era prea mare. Spre deosebire de Festivalul Șuberecului, unde șuberecul era 7 lei, aici, fiind probabil stațiune, șuberecul era 10 lei. 3 lei în plus domnle…că ai lacul Techirghiol în spate!
Ne-am luat must și o porție de pastramă friptă cu mititei.. Mustul a fost dulceag și ne-am delectat cu el. Bun, chiar foarte bun și proaspăt stors. Probabil o greșeală, căci astăzi stau cu Imodium lăngâ mine, făcând plecăciuni din cauza crampelor. Poate că nu e mustul de vină, dar nu o pot spune cu certitudine. Pastrama friptă era bine făcută, dar mititieii, jumate cruzi ori mai bine zis, nu pe gustul meu.
Singura rază de lumină? Am întâlnit Karene Studio, niște mici producători-artiști care fac poșete și accesorii din piele. Dar despre ei, vom scrie altă dată.
Concluzia? Festivalul Pastramei fără pastramă e ca micul fără muștar, ca sarmaua fără varză, ca vara fără mare. O glumă proastă pe banii oamenilor și încă un exemplu de „hai să facem un festival, că merge oricum”. O improvizație penibilă, un târg de duzină ambalat sub o etichetă pompoasă.
