Mormântul marelui Oleg Danovski

Ștefan a pus pe hartă toate statuile din Mamaia, nu doar câteva. Ne-a luat doar o săptămână să le identificăm și să ne documentăm corect despre fiecare în parte și încă o săptămână să scriem despre ele. Ideea cu cimitirul și personalitățile Constanței o avem de mult, atunci când am văzut câtă delăsare și indiferență este legată de toate aceste personalități, puține la număr, ce-i drept, în această zonă.
Nu suntem jurnaliști, dar ne-am fi așteptat să o facă alții, cu profesionalism, înaintea noastră. Noi, ca simple persoane, cu greu putem schimba ceva — în cazul de față, câteva indicatoare care să semnaleze mormintele oamenilor care, prin dăruire și muncă, au schimbat ceva în acest oraș. Însă jurnaliștii, la noi, au devenit vloggeri… Singurul ziar ce a amintit de aceste morminte ale personalităților locale este Ziarul de Constanța. În rest… povești și o mândrie grotescă și ieftină, tipic balcanică.

Azi, ne-am oprit la mormântul Marelui Oleg Danovski. Dacă nu avem pe buze teatrul, avem parcul din fața acestuia, care doar ce s-a renovat, fiind în atenția tuturor.
Mormântul este tot pe Aleea principală, din Cimitirul Central, mai jos de Nea Jean. L-am căutat ca bezmeticii, dorind cu ardoare să-l identificăm, fără a bate la ușile Administrației și fără a cere ajutorul groparilor. Am și eu străbunicii, bunicii și tatăl în acest cimitir. Așa că-s familiarizată cu el de când mă știu.
Încadrat în structură de aluminiu, cu greu am reușit să-i aprindem o lumânare, în afara lui. Am rămas câteva minute în liniște. Și, în timp ce fitilul se încăpățâna să rămână aprins, ne-am gândit cât de ușor se uită oamenii care au făcut, cândva, Constanța să respire cultură.

Dacă reușim prin acest articol să sensibilizăm Administrația Cimitirului sau orice altă Autoritate locală pentru a marca aceste morminte, noi suntem împăcați. Altfel, o să ne gândim în van, la fel cum o facem de trei ani, cu statuile, că nimic nu s-a schimbat în acest oraș ce ține cultura departe și nu o face fluidă și accesibilă constănțenilor.
Da, știu! Baletul e mai puțin popular, însă merită să ne amintim și de marele Oleg Danovski.
Pentru că, dincolo de gardurile acestui cimitir, se odihnește o parte din eleganța dansului. De aici începe povestea baletului și a celui care l-a adus la malul mării.

Baletul a apărut acum 500 de ani, în Italia, în timpul Renașterii, iar în Franța a apărut datorită Caterinei de Medici. Cu timpul, a devenit atât de popular încât chiar și Regele Soare a dansat în câteva spectacole. La început, femeilor nu le era permis să danseze în spectacole, rolurile acestora fiind interpretate de bărbați deghizați. În Rusia a fost introdus de Petru cel Mare, care a înlocuit dansurile folclorice rusești cu baletul. Popularitatea acestuia a crescut în timpul domniei Ecaterinei celei Mari, care chiar a luat lecții de balet înainte de a deveni împărăteasă a Rusiei. De departe, cel mai cunoscut teatru de operă și balet din lume este Teatrul Bolșoi, din Moscova.

În România anului 1921 ia ființă Opera Română, unde existau grupe permanente de balet, însă școli de specialitate încă nu erau, balerinele fiind invitate din personalul teatrelor de revistă.
În anul 1924, maestrul de balet Anton Romanowski, născut în Polonia, se stabilește în România și formează un grup de profesioniști și pedagogi. A desfășurat o extinsă activitate de interpret, coregraf și maestru de balet. Ca pedagog, a contribuit semnificativ la dezvoltarea învățământului coregrafic și a baletului clasic românesc.

Una din personalitățile marcante ale orașului nostru este Oleg Danovski, cel ce a fost întemeietorul școlii românești de balet modern, fondatorul și directorul primului teatru de balet din România, instituție care astăzi îi poartă numele — Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.

Oleg Danovski s-a născut în Ucraina, la 9 februarie 1917, având origini germane, tatăl său aparținând unei familii de baroni aduși de Petru cel Mare din Germania. Acesta a luptat ca ofițer împotriva bolșevicilor și a hotărât să-și trimită soția, ea însăși dansatoare și maestră de balet, la adăpost în Cernăuți. Deși a studiat inițial vioara, într-un final a ales dansul. La 14 ani, Oleg alege să fugă la București cu o elevă de-a mamei sale, dormind în parcul Cișmigiu și mâncând doar pâine și apă, până s-a angajat ca balerin la Teatrul Cărăbuș. Aici a devenit prim-solist, înlocuind un balerin care se îmbolnăvise. Grația mișcărilor, postura sa solemnă și privirea intensă i-au atras supranumele de „Prințul Slav”, iar apoi a fost numit „Sfinxul Slav”, o poreclă care l-a urmărit toată viața.

A dansat pe toate scenele lumii, de la Teatrul Bolșoi, Opera din Milano până la Metropolitan New York.
În 1978, în drum spre Varna, unde urma să jurizeze un festival internațional de balet, a făcut un popas la Constanța, unde s-a întâlnit cu directorul Teatrului de revistă „Fantasio”, Aurel Manolache, care i-a propus o colaborare. Oleg Danovski l-a convins să înființeze o secție de balet a Teatrului Fantasio: „Ansamblul de balet clasic și contemporan”, inițial constituit din tineri absolvenți ai liceelor de coregrafie din București și Cluj. A fost un gest curajos, Constanța fiind considerată un oraș de divertisment estival — practic, Danovski a mutat baletul din București pe malul mării.

Sub conducerea sa se montează spectacole de mare anvergură: Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, Giselle, Frumoasa din pădurea adormită, ridicând enorm nivelul cultural al orașului.
Ansamblul condus de Danovski pleacă în turnee internaționale în Europa de Vest, SUA și Asia. Constanța ajunge să fie menționată pe afișe internaționale, lucru extrem de rar în perioada comunistă.

A militat pentru separarea Baletului de Operă, fără succes. Însă, în 1990, prin hotărârea ministrului culturii, Andrei Pleșu, instituția constănțeană fondată de Oleg Danovski își câștiga în sfârșit autonomia, sub numele Teatrul de Balet „Oleg Danovski”. La opt ani de la moartea maestrului, Teatrul de Balet a fost desființat, fiind comasat cu Opera.

Oleg Danovski s-a stins la 21 octombrie 1996. A fost căsătorit cu balerina Gabriela Danovski, care își doarme somnul de veci alături de el, în Cimitirul Central din Constanța.

„– Maestre Danovski, ce rămâne în urma dumneavoastră?
– O clipă de frumusețe…”
Constatinescu, Marian (1989). Întâlniri cu Oleg Danovski, Editura Muzicală, București.