Muzeul pălăriilor din Harghita

Nu am vrut să integrez Muzeul Pălăriilor în articolul „Ce să vizitezi în  Odorhei?”, pentru că parcurgi o distanţă de 41 km până la el. Se află în localitatea Crişeni, care a fost menţionată pentru prima dată la 1382 cu denumirea de Corospatak. Noi am plecat spre el într-o zi însorită, deşi meteorologii ne ameninţau cu ploi.

Nu te depărtezi mult de Odorhei, că şoseaua urcă uşor printre dealuri domoale şi livezi, trecând printr-un peisaj rural atât de curat încât pentru câteva minute de geam deschis şi o oprire pentru a admira aceste frumuseţi, am avut miros din nou, deşi mi l-am pierdut cu doi ani în urmă. Indiferent cât am încercat să surprind imaginile spectaculoase pe telefon, ele nu pot reda frumuseţea locului. Cumva, acest drum mi-a amintit de o porţiune din zona Maramureşului. De la şosea am văzut, după ani de zile, căpiţe aşa cum se făceau o dată, la furcă şi nu mecanizat sub forma de baloţi perfect rotunzi.  Pe alocuri, pâlcuri de pădure tânără ce alternează cu păşuni pline de flori colorate. Atât de multe flori, că mi-am dorit să-mi fac un buchet, însă Ştefan nu-ţi opreşte maşina sub nici o formă, dacă nu este loc special amenajat. Nu face nici o concesie, indiferent de situaţie.

Drumul se suprapune cu traseul Via Transilvanica. Din loc în loc vezi bornele de piatră şi indicatoarele pentru drumeţi. A trebuit să ating şi eu una la întoarcere, poate se lipesc pe viitor câţiva kilometri şi de mine.  Pe traseu am întâlnit mai mult biciclişti decât pe cei cu rucsacul în spate, iar magazinele alimentare din satele răzleţe erau pline de aceştia.  Îmi plac la nebunie aceste magazine de ţară din Transilvania. În primul rând că, încă mai găseşti pâine cu cartofi vărsată şi fel de fel de dulciuri canceroase ce-ţi iau privirea şi te fac să te scormoneşti de cash prin maşină.

La o intersecţie de drum am trecut pe lângă nişte stâlpi funerari. Cred! Nu-s sigură, dar puteţi completa voi în comentarii. Aceşti stâlpi funerari din lemn au origine precreştină păstraţi până în prezent de secuii din Transilvania.

Acolo, în inima naturii, apare Muzeul pălăriilor de paie din Crişeni, o casă secuiască tradiţională. Faţada e vopsită în albastru, culoare des întâlnită la secui,  poartă mare sculptată în lemn masiv pentru intrarea căruţelor cu fân şi poarta mică destinată persoanelor, pe care se adăugă un lăcaş pentru păsări, ele simbolizând sufletul gazdelor anterioare ale gospodăriei ce toată viaţa au lucrat şi îngrijit de ea. Aceste porţi cu lăcaşuri pentru porumbei ori păsări, încă le găseşti foarte prezente şi în oraşul Odorhei. Poarta de intrare se aseamănă foarte mult cu porţile Maramureşene, ocolind însă masivitatea celor din urmă.

Muzeul a fost deschis în 2001, la inițiativa lui Lajos Szőcs, unde confecționarea pălăriilor de paie are o tradiţie ce se întinde pe trei generații.

Casa are o prispă din lemn generoasă, cu ghivece de muşcate roşii, aşa cum vezi în marea majoritate a locuinţelor de la sat. Aici stau doi manechini realizaţi din paie şi îmbrăcaţi ca ţăranii de odinioară, ce poartă pălării din paie. Dacă mă întrebi pe mine erau tare urâţi, arătau ca nişte cadavre în descompunere!

Casa are trei încăperi, un loc afară unde se desfăşoară ateliere de realizat pălării şi un magazin de unde-ţi poţi achiziţiona diverse obiecte realizate din paie.

În camera din stânga sunt expuse pe un perete o serie de modele de pălării. Am înţeles că acum 100 de ani, pălăria de paie era obligatorie în Transilvania, nefiind doar un accesoriu. În funcţie de formă şi bor se puteau spune multe despre posesor: dacă e român sau maghiar, dacă e tânăr ori vârstnic dar şi cât de bogat era purtătorul ei. Preoţii aveau pălării speciale, la nunţi se purtau pălării cu o bandă roşie şi cu o bandă neagră la înmormântări. În funcţie de înălţimea pălăriilor, se ştia şi cât pământ are o familie.

Camera e decorată cu mobilier vechi şi diverse obiecte pentru a înfrumuseţa casa, pentru că ţăranului îi lipseau bibelourile, din zilele noastre. Tot aici se află un covor ornamental de paie, ce se punea pe pereţi, având aceeaşi funcţie decorativă. Pe el se distinge un cal, simbol al forței, libertății și al spiritului călător, întâlnit frecvent în arta populară secuiască, dar şi motive stelare.

În camera din mijloc atenţia ţi-o atrage o sobă veche de fontă, pe care este aşezată o păpuşă îmbrăcată în port tradiţional, covoare, diverse obiecte de decor, inclusiv cruci din paie. Am fost surprinsă să găsesc inclusiv obiecte decorative pentru bradul de Crăciun.

Ultima cameră, cea mare, părând a fi camera bună sau cea de oaspeţi sunt expuse utilaje vechi pentru confecţionarea acestor pălării. Se găsesc aici o maşină de rulat paie folosită la îndreptarea și subțierea firelor înainte de împletirea pălăriilor, o presă veche, pentru a da formă finală pălăriilor lucrate manual, maşini vechi de cusut, uneltele, calapoduri din lemn de diferite forme și fotografii care ilustrează viața și meșteșugul localnicilor.

Tot aici poţi vedea şi încerca cea mai mare pălărie purtabilă din ţară, cu diametrul de doi metri şi greutatea de 2,65 kg. Femeile din sat au muncit la ea timp de două luni. A fost confecţionată în anul 2004, când a şi intrat în Cartea Recordurilor. Pentru această pălărie am venit şi noi şi n-am ezitat să mă şi fotografiez. Apoi mi-a părut rău, că am făcut asta. Zecile de turişti ce ajungi aici  fac acelaşi lucru ca şi mine, pălăria având cam 20 de ani, nefiind într-o stare tocmai bună.

În magazinul din curte găseşti fel de fel de obiecte. Am vrut să cumpăr o pălărie, dar după părerea mea nu avea stabilitate pe cap. La prima rafala de vânt zbura cu siguranţă. Cred că am stat 20 de minute, poate, poate mă hotărăsc pe ceva. Am ales o sticlă împletită şi am dat-o cadou. Chiar de mă încântau multe obiecte ştiam că atunci când ajung acasă le arunc de colo-colo.

Pentru muzeu nu există o taxă percepută, nu ţi se eliberează nici un bon fiscal însă au o cutie unde se pot face donaţii. Afară găseşti o cutie, unde pentru câţiva lei, poţi extrage un mesaj biblic. Am făcut-o şi noi!

Vizitarea acestui muzeu este o experienţă interesantă, unde se conservă trecutul, prezentându-ți-se arta împletirii paielor şi diversificarea obiectelor ce se pot obţine din acestea.