Tuns în Istanbul

Ajunsesem în Istanbul cu câteva zile în urmă, având parte deja de peripeții cu un autobuz pe care l-am luat greșit din cauza unei potriviri de nume. Treizeci de kilometri în partea opusă poate nu par mulți, dar când ești intr-un oraș atât de mare precum Istanbul, lucrurile iau o altă amploare. Poate că stresul acestei întâmplări a facut ca podoaba capilară să se transforme intr-un mod nu tocmai plăcut. Asa că m-am trezit cu gândul să explorez cartierul în care eram cazați într-un fel mai… lustruit. M-am hotărât să fac o vizită la un bărbier local și să o pun de un tuns în Istanbul. Să fim sinceri, nu sunt genul care să-și pună la suflet întotdeauna aspectul. Și nu ar fi fost prima experiență cu ei, pentru că mereu când ajung acolo o fac, dar a fost o experiență unică.

Anca este cea care mereu îmi spune:

-Trageți pantalonii !

– Piaptănă și tu paru’ ăla, nu ieși așa pe stradă.

– Iar încalți papucii ăia?

Ei bine, pentru mine, barba și părul meu sunt ca niște plante sălbatice, cresc și se împleticesc după bunul plac al lor și trebuie tunse atunci când intră în ochi…și nici atunci.

Mergând haotic pe strazi, în orașul Tuzla ( pe care sincer, eu îl văd ca pe un cartier al Istanbulului) cum facem mereu când ieșim la plimbare, ne fugeau ochii-n stânga și-n dreapta, poate om găsi un kadın kuaförü ( coafor pentru femei ) ori erkek kuaförü ( coafor pentru bărbați ).

Anca voia și ea sa iși tundă bretonu’. Ultima data o făcuse în Kadıköy, la un erkek kuaförü, lăsându-i pe localnici mirați că o femeie se tunde la un coafor de bărbați.

Ei bine… nu ai cum să le ratezi, expresia ” ca ciupercile după ploaie” aplicându-se perfect. Nu exagerez când zic asta, dar in unele zone găseai coafor din 50 în 50 de metri. Dedicate special ori pentru bărbați ori pentru femei, dar niciodată la un loc.

No.. cum vorba lungă îi sărăcia omului, zic Ancăi că intrăm la primul coafor liber. Și hop numa ce cotirăm pe o stradă că și văd pe un mușteriu ce iese dintr-o „dugheană” si locu-i liber.

…

Înăuntru, am fost întâmpinat de un val de miresme bărbătești și de zâmbete largi. N-aș fi zis că mă aflu într-o „bărberie” ci mai degrabă intr-o parfumerie.

Bărbierul, frizerul, hairstilistul ori Allah știe ce, era un bărbat cu o mustață ce ar fi făcut invidios orice gentleman britanic.

-Merhaba, zic, sigur pe mine, de parcă aș fi fost un vechi mușteriu de al lui.

-Merhaba răspunde, continuând în turcă, cuvinte ce nu mi-au atins până atunci canalul auditiv.

Cu un zâmbet tâmp, intr-o poziție de ghiocel, cu un amestec de engleză șchioapă și gesturi ample, încercam să îi descriu ce îmi doresc. Era clar că comunicarea noastră avea să fie o combinație ciudată de cuvinte aproape maimuțărești și semne de întrebare suspendate în aer.

Cu o oarecare ezitare, m-am așezat în scaunul de frizer, și am început „aventura”. În timp ce mâinile pricepute ale barbierului căutau să facă minuni cu șuvițele mele rebeloide (ditamai claia de păr), eu m-am străduit să nu mă gândesc la toate filmele de groază în care bărbați nevinovați erau transformați în modele de reviste.

Cu fiecare tăietură, ne-am surprins într-o conversație haotică, un fel de mix între engleză, turcă și gesturi universale.

-Yoc !

-Evet !

-Anladım!

Cu toate acestea, comunicam într-un fel sau altul, iar în final, după gesturi, poze și explicații stâlcite frizerul a început să înțeleagă exact ceea ce îmi doream și eu să beneficiez de un tuns în Istanbul…

Trebuie să recunosc, experiența în domeniu ajută atunci când ai un client care nu știe limba și iți face doar semne.

Anca era intr-un colț și ne privea cu un surâs ștrengăresc, văzându-i-se curiozitatea din ochi. „Oare cum îl tunde de data asta? O fi înțeles? O să fie iar ciuntit ca-n Constanța ?”

În timp foarfeca trecea prin păr, am început să mă relaxez. În fond, până și vreascurile au nevoie uneori de o tăiere sau două. Și surprinzător, când m-am uitat în oglindă, am realizat că acea „tăiere” chiar mi se potrivește.

Credeam că îi gata și dau să mă ridic, când cu un gest autoritar, mă așează înapoi în scaun. Păi ce credeam eu ? Că așa… tunde și-mi dă drumu slobod pe strada ? Nu!

Imi dă scaunul pe spate, mă pune să ma relaxez, mă-nvârte-ntr-un semicerc și-mi pune dușu-n cap. Ia de aici și spălat…ca deh un gentleman nu iese pe stradă plin de păr.

Și apoi iar gâdilat, aranjat, fixativat, la milimetru să iasă freza pe bostan cum trebuie. Dăi si cu pudră, dăi și cu parfum. No acum, că îs gata, îi fac semn, că vreau și barba.

Și a început iar dansul. Un brici, o lamă, o foarfecă, un trimmer. Nu că aș fi avut multe fire-n barbă…dar a atacat cu tot tacâmul.

Credeam că e gata, când mă pune să mă aplec și dăi iar cu spălat, săpunit, șamponat, parfumat și dat cu talc. Sultan dacă eram și așa îngrijire nu primeam.

Atunci când aduci tunsul și bărbieritul la rang de artă, nu poți decât să fii uimit și lași frizerul să-și facă de cap.

Dragi turiști vă invit să treceți pragul unui kadın kuaförü ori erkek kuaförü pentru că cu siguranță o să aveți parte de experiențe unice cu un tuns în Istanbul.

Dacă vă intrebați unde este acest local, la finalul articolului găsiți si locația exactă, cu trimitere către Google Maps.

Și cum am ajuns la final, sigur vă întrebați prețul… Ei bine a fost uimitoarea suma de 350tl ( 50 lei ), cât tunsu’ clasic de la frizeria din colț…unde nu ai șamponat, spălat, bărbierit, parfumat…

Cu un mix de semne de aprobare și râsete, am făcut schimb de mulțumiri și am ieșit din acel sanctuar al masculinității cu o nouă încredere și un nou respect pentru acele mâini pricepute. Nu știu dacă Istanbulul a văzut vreodată un turist mai puțin pregătit pentru un tuns și bărbierit, dar cu siguranță a fost o experiență pe care nu o voi uita prea curând. Poate că până și vreascurile au nevoie uneori de o îngrijire expertă!