Când am auzit prima dată de Balta Leonard – Jurilovca ( Lunca 3 ), am asociat numele cu magazile de încălţăminte din Constanta, în nici un caz cu peştele. Ne-am pornit ieri la drum, la sfârşit de martie, înainte cu o zi de a se schimba ora, mai exact pe 30, pentru că temperatura ce ne era arătată pe meteo indica în jur de 23-25 de grade.
Am plecat pe drumul de Corbu – Mihai Viteazu, pentru a evita traficul, iar la întoarcere am procedat asemenea. Verdele de pe drum ne-a umplut de primavară, însă dezamăgirea profundă a venit când am văzut că foarte mulţi copaci bătrâni au fost tăiaţi fiind convinsă că în viitor nu vor fi înlocuiţi. Intervine aici negativitatea mea, pentru că de-a lungul timpului am început să acceptăm faptul că doar se distruge şi nimic nu se înlocuiește. Nu o să vedem prea curând plantaţii de copaci de-a lungul satelor ori şoselelor.
La 7 şi un strop, am ajuns pe Balta Leonard – Jurilovca ( Lunca 3 ). Mai fusesem acum 2-3 ani, la Lunca 3 şi am prins nişte fâţe. De atunci am evitat-o şi am ales altele, unde chiar de nu aveam nici o captură ori o captură prea slabă, măcar vedeam cum se mişca pluta sau peştele jucându-se de-a v-aţi ascunselea în faţa noastră. Ne-am instalat la intrare, pe partea dreaptă, urmând o limbă de pământ ce se termina într-un foișor. Am venit pregătiţi cu : viermuşi, râme, mămăligă cu aromă de vanilie, porumb la conservă şi nadă, aceastea din categoria de hrană proaspătă, având și tot ce se găseşte în magazine legat de hrană uscată, dar nu am utilizat-o. La capitolul undiţe, am pus 2 fixe şi o lansetă. Balta nu era plină , aşa că ne-am permis să ne împrăştiem să dăm în locuri diferite. În faţa noastră erau doi pescari din Buzău, care veniseră cu o seară înainte. Atunci când Ştefan şi-a scos drona să facă o filmare, a intrat în vorba cu ei şi primul lucru, evident întrebarea :
-Aţi prins ceva?
-Nimic, nici o trăsătură!
Preţul de intrare acum este 70 lei, la ei în față ( sunt câteva locuri de fixă și lansetă) și 140 de lei pentru „rezervări” ori la „Protocol”. Eu ca însoţitor nu am plătit. Am ales această baltă pentru nostalgia ce-l apucase pe soţ, în urma discuţiei cu un prieten. De câte ori vorbeşte cu el îşi amintesc de capturile din anii trecuţi şi îi dezamăgesc când intervin în discuţia lor aruncând un cuvânt ce nu vor să-l audă :
-Vise!
De câte ori venim de la pescuit şi îi povesteşte ce a folosit, ce cârlige, ce nadă şi alte amănunte de pescari, vine mereu cu completări:
-Aaaaa, nu te-ai aşezat unde trebuie, n-ai ales balta bună, n-ai pus cârligul potrivit…mereu o contră..
Înţeleg profesorul de la gimnaziu ce i-a însoţit undiţa de-a lungul câtorva ani, dar a avut şi-un învăţător de primară. Însă profesorului îi cam lipseşte practica din România, n-a prea mai dat cu undiţa pe aici şi vorbeşte din amintiri, neţinând cont de schimbările survenite şi că în aceşti ani, învăţăcelul îşi poate depăşi profesorul. Neacceptarea asta în rândul pescarilor e frecventă şi pe mine mă oboseşte. După părerea mea, pescarul ce nu-l cunosc personal, dar îl văd prezent pe grupuri, cu capturi mai mari ori mai mici, mai multe ori mai puţine este Neruime Nime. El este o constantă şi dă mereu detalii despre locul unde pescuieşte şi are răbdare să-ti răspundă în detaliu la toate întrebariile ce i le adresezi. În rest, mulţi pescari, multe sfaturi, multă publicitate şi puţin peşte de prins.
Să ne întoarcem zic, la Balta Leonard. Până la ora 12, toate variantele le-am epuizat. Stătea pluta aia nemişcată în razele soarelui. Din când în când venea Ştefan şi spunea:
– Totuşi e apa rece, chiar de afară e cald..
– Păi, şi atunci, ce căutăm aici? Că aseară îţi făceai scenarii şi visai la caras de 1 kg
– Dar, ce ? Îţi pare rău că stai în natură?
După ora 12 ne-am mutat lângă „bază”. Erau înşiraţi acolo pescarii, ca la Pescărie. Singura diferenţă o făcea vârsta….nu erau toţi pensionari, dar pe aproape. Un tip uşor gălăgios, însoţit de 2 femei şi mulţumit de captura cât palma ne-a eliberat „locul pensionarilor”.
-Aici aţi prins carasul?
-Aa, nu! La canalul care intră…dar, era plin de şerpi..
Eu când am auzit de şerpi, nu mi-a mai trebuit peşte. Doar ce trecusem pe lângă o nuntă șerpărească. Am văzut pentru prima dată cum se încolăceau şi se sâsâiau în razele soarelui.
Am preferat să rămânem pe loc să vedem doar cum mişcă pluta. Am prins câţiva cărăşei şi ciortănei de acvariu.
Şi cum ne înroşea soarele faţa, fără să ne gândim că nu avem o cremă de protecţie, ascultam poveşti nemuritoare de la angajatul bălţii:
-Păi, a prins unul 7-8 bucăţi de caras măricele, aici( la pensionari)! Şi a insistat să ne arate fotografiile din 22 martie.
-Altul a venit cu 15 kg de pește …
Unul, altul….nu ştiu cum se face că noi nu vedem şi nu auzim de aceste capturi, doar cei de la intrare prezintă poveşti frumuşele. De câte ori aud astfel de narațiuni, îmi vine mai tot timpul în minte „regula de 3 simplă”. Dacă,
1 pescar a prins 10kg de pește
100 de pescari ..x kg de pește
Cât pește pot prinde 100 de pescari? Zero…100 de pescari sau mai mulţi…se joacă şi-și fac vise, că altfel n-ar mai funcţiona bălţile.
Am ajuns ca poveştile şi filmările despre pescuit să fie despre floră şi faună, în marea majoritate a lor. Nici de data asta nu facem notă discordantă. Am admirat jocul raţelor, am văzut puiuţii gâştelor, berzelor, egretelor, codalbului, lişiţe, corcodei, pupăză şi micii pescăruşi ce planau gălăgioşi deasupra noastră fiind atenţi să ne ferim de găinaţul ce venea de sus.
Ne-am umplut sufletul cu sunetele de lor. Cuvântul „minunat” era adus în gând atât de des ca Tatăl Nostru în cazul unui bolnav.
Un proaspăt de verde, de primăvară, renaştere şi speranţă. Șerpuți, ce-i admir doar în zodiacul chinezesc , popândăi fricoşi și fazani ne-au însoţit în drumul spre întoarcere.
-Aţi prins ceva la balta Leonard – Jurilovca?
-Puţină vitamina D.
