Ne-am întors la Zarguzon, după 1 an şi 3 luni. Asta nu înseamnă că n-am mai fost la pescuit, ci doar n-am ajuns aici.
Ne-am făcut planul din timpul săptămânii, iar vremea a fost factorul decisiv. Un 16-17 grade în februarie de zici că eram în plină primăvară. Un alt factor important, de am ales iar Zarguzon a fost preţul, care deşi mai pe la toate bățile a fost marit, aici a ramas constant. Cu un calcul minim, la 50 de lei, dacă nu prinzi nimic, este un loc minunat de stat în natură. Sau cel puţin noi, aşa gândim.
La 7 dimineaţă când am ajuns pe baltă, pontonul ” 2″ fiind ocupat, iar digulețul de lângă administrație era plin ochi. Ori că erai la Pescărie, ori pe Bosfor ori la Zarguzon pe diguleț, era acelaşi lucru. Aşa că, am decis să mergem puţin mai în faţă, pe stânga, aproape de balta mică, unde ne puteam pune toate sculele de pescuit şi de filmat.
După 3 ani, încă nu ştiu să mânuiesc „roata aia”( mulinetă)… Ştefan îmi face repede un băţ să-l arunc la 6 m şi eu sunt fericită, că până-si termină el de pregătit sculele eu am timp să arunc de 10 ori. N-am răbdare să ţin băţul în apă cu zecile de minute. Noroc că face mămăligă bună şi nu cade din cârlig. De data asta n-am băgat-o nici în copac şi nici în stuf. Oricum, stătea cu ochii pe mine, doar, doar de oi face o boacănă.
Ştefan la baltă se transformă. Mereu îmi face observaţie de ce scot băţul din apă, de ce nu micşorez firul la plută, că nu stau locului….şi chiar nu stau. După o oră maxim, încep să mă plimb cu undița în diferite locuri, iar dacă balta nu-mi permite, mă duc să ascult poveşti de la pescari. Se găsesc povestitori şi asta îmi place mai mult. Toţi nostalgici, toţi speră la răpitorul cel mai gras şi la carasul cât palma.
Cum am mai spus şi-n alte articole, Ştefan prinde peştele şi eu îl mănânc. Asta când prinde, că-s multe ieşiri şi la noi, care se lăsa cu:
-Scoatem peştele ăla de la congelator?
-Ăăă, nu. Mai bine mergem până la Metro.
Sunt destui pescari ca el, care nu mănâncă peşte. Eu nici nu-l curaț. Dacă mai şi mişcă în chiuvetă, fără să fac pe simandicoasa, simt ca un cuţit un plex şi plec din bucătărie. N-am nimic să curat macrou congelat, dar tot ce are solzi şi e proaspăt…un NU mare.
Am fost pregătiţi cu mămăligă (poţi vedea şi clipul ), viermuşi şi peştişori. Pe la 11 când am văzut că pluta mişcă doar la adierea vântului, mi-am luat undiţa şi m-am mutat.
-Unde pleci?
-Mă duc pe dig.
-Ce să faci acolo? Nu vezi că nu mişcă nimic?
-Eee, vezi tu când vin eu cu şalăul în undiță…
Evident că era doar să-l tachinez, pentru că aşa face şi el. Înainte de orice plecare la baltă, face calcule matematice, unghi de aruncare, undițe pregătite în bucătărie, cârlige, carliguțe, inele şi altele, de zici că suntem pescarii de pe Discovery.
Nici sămânţa cea uitată de luni de zile în sertar, luată la pescuit nu m-a satisfăcut, când am văzut că oriunde dădeam cu „băţul”, nu se arăta nimic- nimic. Pescari prea departe de mine să merg la poveşti, aşa că am proptit băţul de o piatră şi am admirat jocul gâştelor, lişiţelor, lebedelor de pe Balta Mică. Erau într-o continuă vervă, dans, smotoceli. Puneau frâne pe apă, iar se ridicau, se roteau în razele soarelui. Tabloul perfect al naturii. O minunăţie să le admiri în habitatul lor. Mi-a părut rău, că nu aveam telefonul la mine, să le surprind într-un filmulet scurt, ce-l pot viziona atunci când sufletul o cere. În afară de asta, sunetele ce le scoteau concurau clar cu meditaţiile de eliberare de stres. Pentru câteva minute bune, am uitat şi de băţ şi de caras şi de şalău.
Am vrut şi noi să pescuim pe Balta Mică Zarguzon, dar ni s-a comunicat de la „Bază” că este închiriată de un grup, care organizează şi concursuri de pescuit. Noi am participat la un singur concurs, pe Lupşanu 2. Am vrut să vedem dacă se mişcă treaba şi-n zona noastră fiind curioşi din fire. Mai ales eu…Ce, ce, când, cum?
Pe la 9 dimineata, s-au arătat 5-6 maşini de teren, care-şi făceau prezenţa prin zgomot, în liniştea şi umezeala dimineţii, deşi pentru pescuit acea oră este pentru cocoloşi, pasionaţi de grătar. Când prima maşină s-a oprit în dreptul nostru pentru pulsul bălţii, celelalte în şir indian, i-au urmat cursul. Erau ca-n filmele americane, când îşi face apariţia gaşca populară din liceu şi la un semn al liderului toţi amuţesc. Un geam deschis, o mână aruncată pe lateral:
-Merge, merge?
-Nuuuu mergee…
Şirul indian s-a îndepărtat şi s-a oprit chiar la intrare în Balta Mică. Mă rodea curiozitatea să merg până la ei, dar spectacolul şi dansul păsărilor m-a oprit din zvâcnirea de pescar ofticos în care mă transformasem.
-Oare âia prind ceva acolo? M-am întrebat în gând ca mare pescăriță, ce mă credeam în acel moment.
Până la ora 13, când am văzut că digul de lângă „Baza” se goleşte de pescari nu ne-am mişcat din locul ales de dimineaţă.
-Ne mutăm, ne mutăm? Am adăugat insistent.
-M-ai zăpăcit, nu te mai iau altă dată.
-Eee, cum să nu mă iei? Păi nu mă iei tu pe mine? Am zâmbit ştrengăreşte, imitandul pe actorul Alex Bogdan. La bufnit râsul şi ne-am strâns catrafusele.
N-am ajuns bine pe digul mic, ca hop o roşioară. N-am zis nimic când pluta s-a mişcat, am tras uşor de undiţă şi abia când l-am adus la mal, am strigat la Ştefan care era câţiva metri departe de mine.
-Bravo, mă Pupi. Ai spart gheata. Unde ai dat?
-Aici, la mal, unde-i băţul ăsta, la 1m. Îmi faci o fotografie cu el? Şi-am strâns din dinţi, stomac, atingându-l cu grijă. I-am evitat privirea, pentru a nu mă simţi Marea Ucigaşă.
-Hai, dai drumul. Dar, vezi cum îl arunci.
Nu trece mult timp şi pe aceeaşi gheaţă călca şi Ştefan cu un mândru guvide ce după dimensiuni putea lejer fi confundat cu o hamsie. Zvâcul micuţului din undiţă i-a dat fiori, gândind la un cărăşel pentru fotografie. Nu a fost să fie…
Din când în când pe digulet apăreau aia cu studiul de baltă, ce au arici în buzunar.
-Aţi prins ceva?
-Nimic, nimic…
Şi îi vedeau cum consumă carburant, străbătând balta, trecând pe la fiecare în parte, să se asigure că nu-şi face paguba aiurea în buget. Pe mine treaba asta mă enervează maxim. Nu vezi să se permită la alte bălţi aşa ceva. Vrei să pescuieşti..bine. De, nu? Stai tataie acasă, că stai bine!
Ne-am strâns undiţele în jur de ora 16,30, nu înainte de a admira roşul cerului, la apus.
-Hai scoate drona, te rog! Uite ce frumoasă e balta Zarguzon acum…
…..
-Bazzzz, baazzzz, bzzzzzz, spuse ZUMZĂITA scoasă din cutie.
-Hai! Mergi de-ţi fă treaba!
-Ioaneee, vezi că te filmează…e băiatul ăla mai încolo…
-Să ne filmeze, să ne filmeze…adăugară în râs cei prezenţi, dar neoprindu-se din a-şi aranja cele necesare pentru jocul ce urma să înceapă.
Erau pescarii de noapte, care doar ce veniseră pe baltă.
….
-Gata! Am cumpărat crap, 3kg şi ceva…
-Bun, bun!
-Şi-l cureţi, Anca?
-Eee, îl curăţ? Păi nu-l curăţ eu? Păi cum să-l curăţ? Nu mai bine o suni pe maica-ta?
