Ne place să fim pe drumuri şi de câte ori avem ocazia şi ne permite timpul şi bugetul fugim în natură. De data asta, având drum la Techirghiol şi după o plină săptămână de stat la calculator, scris, realizat clipuri, înregistrat, am simţit nevoia de a nu ne întoarce imediat acasă, ci să mergem la balta Zarguzon. De doi ani ne-am tot programat, uite că de data asta a fost spontan.
Deşi, auzisem de această baltă, nu mi-am imaginat că-i şi aşa de aproape şi aşa de mare, fiind uimiţi când am ajuns la faţa locului.
Cum Ştefan a hotărât să facă ce-i place sufletului şi să-si înfiinţeze un blog de pescuit, am zis să-mi urmez bărbatul şi să-i fac hatârul. Dragostea lui pentru pescuit s-a îmbinat perfect cu nevoia mea de a sta în natură. Amândoi simţim nevoia să ne reindragostim de Dobrogea noastră, dar şi să iasă o dată pentru totdeauna din sintagma : ce să faci la mare? Mergi la plajă şi apoi te plictiseşti.
Aşadar aceste rânduri despre pescari şi peşte vor fi aşternute de partea feminină, care treptat a prins şi ea gustul pescuitului. Am făcut o repetiţie intenţionat, pentru a ieşi puţin din tiparul clasic al povestitorului de nadă şi râme.
Aşadar, de la Techirghiol când ieşi, am pus GPS-ul şi drumul ne-a dus în incinta unui depozit de la Dedeman. Am întâlnit acolo doi bărbaţi, care ne-au explicat să întoarcem maşina şi să mergem chiar pe drumul de ţară. Nu ştim cum se comportă acest drum pe timp de ploaie ori îngheţ sau dacă mergi pe el cu o maşină cu garda mică, noi l-am parcurs cu un Nisan Juke. Pe câmp am zărit şi o vulpiţă moartă, care ne-a scos pentru câteva minute din entuziasmul drumului. Când am ajuns la o bifurcaţie, am ales să facem stânga, crezând că e o fermă de animale, dar iată că ne-am înşelat. Acolo era fix locul unde trebuia să ajungem, locul unde am întâlnit oamenii potriviţi pentru tot ceea ce ne interesa. Cu câteva sălcii plângăcioase, copaci înalţi şi cabanuţe de lemn, locul arăta ca o tabără unde ajunge ultima serie de copii. Cumva mi-a adus aminte de ceva, nu ştiu exact să descriu.
Ştefan a coborât din maşină şi a stat la un tutun ars ,câteva minute să poată obţine date despre baltă şi descrierea ei din punctul administraţiei. Le-am pus în tolbă şi am plecat mai departe. Ce informaţii am obţinut am să le înşir una sub alta pentru o simplificare, ( pentru asta a trebuit să-l chem pe Ştefan, care prelucra filmuleţele în cealaltă cameră )
- Intrare Balta Mică Zarguzon – 100 lei 12h
- Intrare Balta Mare Zarguzon – 50 lei 12h
- Intrare Balta Mică Zarguzon – 200 lei 24h
- Intrare Balta Mare Zarguzon – 100 lei 24h
- Pescuit cu navomodel – adiţional încă 50 lei, doar pe balta mare
- Reţinere 1 crap peste 2 kg, 6 kg de caras / alte specii.. dar de bun simţ, nu ca un „sacoşar”.
- Specii : Caras, Crap, Ctneo, Somn, Fitofag, Babusca, Rosioara… Au zis chiar şi de laban că ar fi.
Ne-au arătat pe un filmulet cum doar ce populaseră cu ciortănel, în urmă cu o zi şi am hotărât că după ce montăm filmuletele noastre şi scriem aceste rânduri să luăm legătură cu cei de acolo să ni-l trimită şi pentru a-l adăuga aici. Nu suntem în măsură să decidem şi nici să calculăm dacă cantitatea de peşte este suficientă ori ba, dar nici un administrator de baltă nu-ţi dă toate informaţiile interne şi nici nu ştiu dacă avem nevoie de aşa ceva. Fiecare decide cum şi-o administrează ori dezvoltă, pentru că, pescarii oricum vorbesc între ei.
Am plecat, apoi spre casa urmând indicaţiile lor: mergeţi înainte, stânga, iar stânga şi dreapta. Totuşi până să facem stânga, am zărit o maşină în faţă şi am zis să luăm şi pulsul pescarilor. Bine, impropriu spus pulsul, pentru că dacă vorbeşti cu un pescar pe baltă, ai impresia că este sechestrat în cea mai întunecată cameră şi pastilat per os pentru a trece de marea depresie.
„- Ooo, nu domnule, n-are balta peşte …
-Ce să populeze domle’, ce populează….păi înainte…”
Depresia le trece când ajung acasă şi pun pe grupurile de pescari „ întreaga recoltă”, bucuroşi şi lăudăroşi. Pe baltă cântă prohodul.
Deşi, aveau înşirat tot arsenal de undiţe şi bărcuţe, porumb să hrănească doi porci de dimineaţă, n-am văzut o bucurie pe faţa lor. Totuşi, în juvelinic se mişcau la suprafaţă câţiva şalăi. Cred că, îşi uitaseră puşca acasă pentru că oamenii visau la namile de peşti, gesticulând forma lor şi nostalgici nevoie mare :
– Păi, domnule, în doi ani, România nu mai are peşte….
Ştiu că Ştefan, atunci când eu nu prind peşte, mereu mă încurajează:
-Lasă Anca, să nu-ţi pară rău. Am stat în natură.
Şi până într-un final, are dreptate. Câţi n-au mers la peşte şi s-au bucurat de peisaj, linişte şi să-si stăpânească spasmele ce vin prin aruncatul de nadă? Mie cel mai mult îmi place imaginaţia lui. Păi înainte să plecăm cu o seară îşi face toate scenariile. Cum îl prinde, ce mănâncă, ce greşeli a făcut data trecută, uite că nu o să le mai repete, pfff…îl urmăresc şi ştiu şi cum va fi şi a doua şi a treia oară de la ultimele discuţii. Dar, cum să nu-i ascult bărbatului meu visele lui de pescar? Uneori simt că aş vrea să mă transform într-un caras de 1 kg…
Deci, ca o încheiere…
Ştefan visează să şi pescuiască în baltă, nu doar să avem informaţii despre ea.
Nu ascultăm plângăcioşii, pentru că fiecare cu norocul şi măiestria lui.
Atâta timp cât pleci la pescuit de plăcere, nu trebuie să te întorci cu sacul.
Balta oferă şi locuri pentru grătar, iar copiii pot avea destulă liberate de mişcare şi nevestele ar fi mai liniştite că-i pot avea în aria vizuală. Nu-i o baltă în care să auzi de la 3 m discuţia celuilalt cu prietenul pescar profesionist de pe Whatsapp.
Până să pescuim lăsăm aceste rânduri …
Promit ca data viitoare să nu-i mai rupt undiţele…
Păi, n-am eu acasă cel mai calm şi înţelegător pescar?
