Niciun conducător sârb, cu excepția lui Tito, nu a avut parte de o moarte liniștită. Majoritatea au fost asasinați, iar după ce au dispărut, statul le-a ridicat statui și le-a dat numele străzilor și bulevardelor.
Knez Mihailova este principala arteră pietonală și comercială din Belgrad, numită după prințul Mihailo Obrenović al III-lea, ucis prin împușcare. Aici găsești magazine, artiști stradali, Muzeul Zepter, clădiri istorice de la finalul secolului al XIX-lea în stil austro-ungar, restaurante, cafenele și, da, unele dintre cele mai elegante și frumoase femei din Serbia.
Strada este protejată prin lege ca monument istoric, fiind un reper esențial al orașului. Începe din Piața Republicii, unde se află statuia lui Mihailo Obrenović, amplasată aici din 1882 și se încheie la intrarea în fortăreața Kalemegdan. În Piața Republicii, se afla Muzeul Național al Serbiei și Teatrul Național.
Marea majoritate a turiștilor își încep incursiunea în Belgrad din acest punct, strada Knez Mihailova. Este una dintre cele mai animate și importante artere comerciale din oraș, mereu plină de viață, datorită numărului mare de oameni care o străbat zilnic. Alături de turiști, întâlnești și mulți localnici, veniți la cumpărături sau doar să-și petreacă timpul liber în zecile de cafenele și restaurante.
Pe Knez Mihailova nu vii să bifezi obiective, pentru că majoritatea caselor au aparținut unor oameni importanți de odinioară. Dar, cine să-i cunoască … Vii să mergi fără direcție. Să te uiți la vitrine, la oamenii care cântă pe stradă, la bătrânii care stau pe bănci, la femeile frumoase îmbrăcate dichisit, la tinerii gălăgioși care-ți amintesc de moda de pe vremea ta.
Am încercat și noi să căutăm câteva obiective, dar nu prea ne-a ieșit. Și poate că nici nu trebuia.
Mi-a atras atenția prima clădire din piață, care avea un ceas mare, stilizat în roșu și albastru, sub care scria „Insa”, cu un logo vechi, retro, pe fațadă. Mi-am imaginat că poate fi un loc de întâlnire al tinerilor, însă am fost lămurită în privința existenței ei după ce am accesat internetul.
De fapt, este publicitate realizată pentru „Insa”, o fostă companie sârbă cunoscută pentru fabricarea de ceasuri industriale și instrumente de măsură, fondată în perioada Iugoslaviei. Clădirea este un reper urbanistic, iar ceasul ei a devenit, între timp, un mic simbol al străzii Knez Mihailova.
Am privit de afară librăria Academiei Sârbe de Științe și Arte, o bijuterie pe colțul străzii Knez Mihailova. Cu fațada ei rotunjită, vitrine mari și litere aurii pe fond vișiniu, arată mai degrabă ca o cafenea elegantă dintr-un film vechi.
Un refugiu pentru cei care iubesc cărțile, dar și pentru turiști, deoarece în vitrine erau albume cu și despre Belgrad. M-aș fi pierdut puțin printre rafturi, însă mentalitatea românească m-a oprit: „Dacă nu cumpăr nimic și mă apuc de răsfoit, n-o să deranjez angajații cu blițul meu?” . Poate data viitoare.
Și această stradă este împânzită de brandurile arhicunoscute pe care le găsești în mall, doar că pentru mine acestea nu reprezintă un interes atunci când nu mă aflu în Constanța. Le evit cât pot, chiar și când sunt acasă. De aceea, ca turist, prefer totul autentic, în funcție de țara în care mă aflu. Intru în astfel de magazine doar dacă am nevoie de ceva urgent, care nu se regăsește în bagajul meu.
Brandul lor de modă foarte cunoscut se numește „Mona”. E ca un trigger când aud „Mona” .
-„Mona mulge vaca!”
Odată ajunși în dreptul magazinelor „Mona”, curiozitatea te împinge de la spate, chiar dacă prețul afișat în vitrinele clasice nu-ți este prietenos. Acest brand local nu m-a dat pe spate din niciun punct de vedere. Mi se părea că mă întorc în anii ’80, când erau la modă fustele din lână până la genunchi și banalele bluze negre cu dungi albe din mătase.
Prea clasic pentru „simplitatea mea”. Nu mă văd în cămășuțe vaporoase cu fundă la gât și nici în pantofi lungi și ascuțiți cât mandibula Cruelei. Prețurile nu-s chiar mici, dar dacă mi-ar fi plăcut ceva, cu siguranță nici nu mai specificam acest amănunt.
Și n-am intrat doar într-un magazin de-al lor, ci în trei, ca să mă conving.
Pe la mijlocul strazii Mihailova se afla fantana Delijska česma.
Numele „Delijska” provine de la cuvântul turcesc „delija”, care înseamnă „cavaler uşor” sau „trupele uşoare de cavalerie”. Fântâna, în varianta ei originală, era folosită pentru adăparea cailor acestor trupe otomane staţionate în zona ce azi este strada Knez Mihailova. Prima versiune a fântânii a fost construită în anul 1843 pe traseul actual al străzii Knez Mihailova. Fântâna a fost demontată şi reconstruită de mai multe ori de-a lungul secolului XIX și XX, pe măsură ce orașul se moderniza. Versiunea actuală a fântânii datează din anul 1987 şi funcţionează mai mult ca punct de întâlnire şi reper urban decât ca sursă serioasă de apă potabilă. Rămâne totuşi un simbol al legăturii dintre trecutul otoman şi Belgradul modern.
După ce am lăsat în urmă Delijska česma, am continuat încet pe Knez Mihailova. Strada te ține ocupat: priviri, vitrine, oameni, lumini. La câțiva pași mai încolo, m-a oprit din mers o farmacie care părea desprinsă din alt timp. Mobilier din lemn masiv, tejghele rotunjite, rafturi înalte, totul lucios și perfect păstrat, de parcă tocmai ar fi ieșit de acolo un farmacist din 1900.
Am aflat mai târziu că aparține lanțului „Apoteka Beograd”, unul dintre cele mai vechi din Serbia. Păstrează acest mobilier de epocă, ca o amintire a farmaciilor de altădată. Au mai multe sedii din oraș și efectiv îți rămân în minte. E o plăcere să te oprești și să le admiri vitrinele, pline de flacoane ordonate, borcane de sticlă și cutii așezate cu grijă, ca într-un muzeu al farmaciilor de altădată.
Mă întrebam ce ar simți un student în anul I la Farmacie în fața acestor rafturi și vitrine.
Tot pe aceeași stradă ne-a atras atenția un muzeu – Muzeul Zepter.
– Hai să te duc la muzeul oalelor, mi-a zis Ștefan!
– Nu-ți ajunge în ce Marița m-am transformat? Mai vrei să știu și istoria oalelor?
Despre Muzeul Zepter o să vă povestesc într-un alt articol. Cert este că nu era vorba despre oale și ulcele. Tot ce pot spune acum e că, în acest muzeu, am privit, am admirat, am contemplat și am râs cum nu am făcut-o în niciun alt muzeu până acum. Este clar un punct care trebuie bifat pe strada Knez Mihailova.
După câteva ore petrecute pe Knez Mihailova, am înțeles de ce toată lumea începe Belgradul de aici. Nu pentru magazine sau obiective, ci pentru energia străzii. Tot ce vedeam pe rețelele de socializare era, de fapt, descrierea fiecăruia, în funcție de vârstă, educație și preocupări. Și eu am făcut-o, în stilul meu.
Am pășit timidă pe această stradă, convinsă că voi găsi o pietonală cu accente austriece, așa cum se laudă toate orașele balcanice. Dar fiecare loc e unic, iar cel mai important e să vezi frumosul din el.
Knez Mihailova e un loc care mi-a plăcut. Simplu și sincer.
